Festivalul Naţional „Unitate şi Prietenie”, din nou la Alba Iulia
Centrul Local „Axente Sever” din Alba Iulia, parte a Organizaţiei Naţionale a Cercetaşilor României, organizează în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie Festivalul Naţional „Unitate şi Prietenie”. Evenimentul îşi propune să adune în jur de 300 de cercetaşi din toată ţara spre a sărbători împreună Ziua Naţională a României într-un cadru non-formal ce promovează valorile unităţii şi ale prieteniei.
Festivalul Național „Unitate și Prietenie”, ajuns la cea de-a 16-a ediție, găzduiește în fiecare an cercetași din țară care aleg să petreacă serbarea Marii Uniri alături de prieteni vechi şi noi. Pe lângă partea de socializare, festivalul oferă şansa participanţilor de a învăţa lucruri noi atât specifice temei acestuia, cât şi lucruri cu aplicabilitate generală. Tema din acest an a evenimentului este una culturală, Alba Iulia devenind pentru 3 zile „Capitala Culturală a Cercetăşiei”. În cadrul acestei teme, cercetaşii vor putea alege dintr-un număr de 20 de ateliere precum cel de prim ajutor, tehnici de căţărare alpină, atelier foto şi excursii la Turda şi Râpa Roşie. Pe lângă cele deja devenite clasice, participanţii vor avea parte anul acesta şi de ateliere de LandArt, dans şi preparat brioşe. Mai mult, Centrul Local „Axente Sever” le pregăteşte oaspeţilor o provocare de tip „vânătoare de comori” în interiorul Cetăţii, menită pentru cunoaşterea oraşului şi a istoriei acestuia.
Joi va avea loc deschiderea festivalului, urmând ca în ziua de vineri să aibă loc jocul prin Cetate. Ziua de sâmbătă va fi una încărcată pentru cei prezenţi, deoarece vor avea loc atelierele, iar spre seară se vor desfăşura târgul de prezentare al centrelor locale şi festivitatea de premiere a câştigătorilor jocului. De asemenea, tot sâmbătă, de la ora 18.30, cercetaşii vor face o retragere cu 400 de torţe, pe traseul Latura de Vest – Piaţa Cetăţii, în cadrul manifestărilor cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Toate acestea culminează cu închiderea festivalului.
Festivalul Național „Unitate și Prietenie” este realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia, Consiliul Județean Alba, Instituția Prefectului Alba, Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan”, Colegiul Economic „Dionisie Pop Marţian”, Colegiul Tehnic „Apulum”, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, STP Alba, DesignRevolution SRL, Cora Trade Center, Lin&Ema şi Supremia.