Firma din Bistra amendata cu 20.000 de lei pentru „munca la negru”

27 martie 2017 09:430 comments

În perioada 20-24 martie 2017 inspectorii de muncă au continuat controalele efectuate pentru identificarea celor care muncesc fără a avea forme legale de muncă.

În acţiunile privind identificarea şi sancţionarea „muncii la negru” echipele de inspectori de muncă au fost însoţite în teren şi au primit sprijin logistic precum şi protecţie adecvată, de cadrele Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba.

Aşadar în perioada amintită au fost controlate 41 de unităţi comerciale cu 1.151 angajaţi, din care 377 femei.

Inspectorii au constatat 83 de deficienţe, fiind identificate două persoane muncind „la negru”.

Au fost date 6 sancţiuni angajatorilor, din care 3 avertismente şi 3 amenzi în valoare totală de 26.500 lei.

La P.F.A. Donea Nicuşor din satul Ştefanca, comuna Bistra, care se ocupă de montarea rigolelor, inspectorii de muncă au găsit 2 persoane fără forme legale de angajare. Conform art.260 alin.1.lit.e. Codul Muncii, amenda a fost în valoare de 20.000 lei.

Principalele deficienţe stabilite în controale:
– Primirea în lucru a salariaţilor fără întocmirea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă;
– Nu au fost stabilite pentru toţi salariaţii atribuţiile corespunzătoare postului prin fişa postului;
– neacordarea repausului saptamanal;
– neconducerea corecta a evidenţei timpului lucrat ;
– contractele individuale de muncă nu au fost completate cu clauze referitoare la criteriile de evaluare a activităţii profesionale a salariaţilor aplicabile la nivelul angajatorului;
– primirea la muncă a persoanelor s-a realizat în absenţa certificatului medical (fişa de aptitudine);
– regulamentul intern nu conţine dispoziţii referitoare la criteriile şi procedurile de evaluare profesională a salariaţilor;
– registrul general de evidenţă al salariaţilor în format electronic nu se păstrează la sediul societăţii;

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost controlate 38 de unităţi comerciale.

Au fost constatate 60 deficienţe şi s-au aplicat 5 sancţiuni (avertismente).

Principalele deficienţe stabilite în controale :
– Lipsa fişelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare şi/sau periodică a lucrătorilor.
– Lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională pentru activităţile desfăşurate
– Lipsa autorizării iniţiale şi a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR
– Lipsa instruirii periodice a lucrătorilor
– Organizarea necorespunzătoare a activităţii de nivelul unităţilor, conform noilor reglementări din HG 955/2010
– Lipsa instrucţiunilor proprii de securitatea muncii pentru activităţile desfăşurate
– Desfăşurarea activităţii fără efectuarea examenului medical la angajare şi/sau periodic a lucrătorilor.

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com