Folclor și gastronomie tradițională la Festivalul Prunelor de la Ceru Băcăinți – Bulbuc

17 septembrie 2022 14:560 comments

Comuna Ceru Băcăinți (satul Bulbuc) găzduiește duminică, 18 septembrie 2022, Festivalul Prunelor, un eveniment care îmbină folclorul autentic cu gastronomia tradițională. Publicul va fi invitat să se bucure de un spectacol cu artiști îndrăgiți de folclor, dar și să guste tradiționalele plăcinte din prune sau lictarul (magiunul de prune), care vor fi preparate la fața locului de către cei care încă mai păstrează secretele gastronomiei tradiționale.

Festivalul Prunelor va debuta la ora 10:00 cu deschiderea expoziției de animale, urmată apoi la ora 13:30 de sfințirea troiței de la răscruce de drumuri.

De la ora 14:00, vor începe demonstrațiile de gastronomie tradițională, iar participanții vor fi invitați să descopere cum se preparară plăcintele, lictarul și pălinca, dar și să guste aceste preparate pe bază de prune.

În paralel, pe scena festivalului, vor începe recitalurile susținute de Lorena Pârvu, Daniel Jit, Doinel Hândorean, Gheorghe Lăscoiu, Mihai Fegher, Grațiela Blaga, Costinel Pasc, Ghiță Groza, Nică și Romică Porcar, Eva Vlad, Lavinia și Sonia Zamfir, Iliuță de la Jina. Spectacolul folcloric va continua cu un program artistic special pregătit de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, dirijat de Alexandru Pal, alături de soliștii vocali Roxana Reche, Bogdan Toma, Ancuța Matei, Dorina Narița, Nicolae Plută și Floricica Moga. Programul va fi întregit de Leontina Fărcaș și Grupul vocal tradițional „Muguri de Tezaur”. Spectacolul este prezentat de Văru’ Săndel.

Festivalul Prunelor de la Ceru Băcăinți – Bulbuc este organizat de Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, în parteneriat cu Primăria Comunei Ceru Băcăinți.

 

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com