Fostă angajată a Primăriei Blaj, cercetată pentru delapidare
Funcţionarii publici din primării, de la taxe şi impozite, sunt obligaţi să fie cei care veghează la strângerea banilor contribuabililor şi direcţionarea lor spre a fi utilizaţi în folosul comunităţilor. Cu acest lucru nu a fost de acord o fostă funcţionară de la Primăria Blaj, care în loc să pună banii contribuabililor în vistieria primăriei, a încercat să îi bage în propriul buzunar.
În acest sens, poliţiştii din Alba au început recent cercetări privind delapidarea sumei de 38.423 lei de către Elena Patap, fostă angajată a Primăriei municipiului Blaj, la Direcţia de Taxe şi Impozite.
Reprezentanţi ai Primăriei Blaj ne-au confirmat faptul că Elena Patap este cercetată pentru delapidare, aceasta având în cadrul Direcţiei de Taxe şi Impozite Blaj atribuţii privitoare la micii agenţi comerciali. Cu ajutorul unor parole, aceasta a reuşit să sustragă suma de 38.423 lei fără a da de bănuit. În momentul când a fost făcută o sesizare la Poliţia Blaj privitoare la faptele sale, în 12 martie, conducerea Primăriei Blaj a declanşat un raport de audit doar pe secţiunea de care se ocupa Elena Patap. Acest audit a confirmat bănuielile. În primă fază, asupra acestei angajate nu s-a putut lua nici o măsură, aceasta luându-şi concediu medical. Totuşi, în 2 aprilie, acesteia i-a fost desfăcut contractul de muncă la Primăria Blaj.
Reprezentanţii IPJ Alba ne-au comunicat faptul că cercetările privitoare la Elena Patap au demarat la data de 12 martie, când la Poliţia Municipiului Blaj a fost înregistrată o sesizare privitoare la faptele ei. În acest moment, aceasta este cercetată sub aspectul comiterii infracţiunii de delapidare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 215 din Codul Penal.
O veste bună este faptul că prejudicial, în valoare de 38.423 lei, a fost recuperat integral. În acest moment, ancheta se află la stadiul administrării actelor premergătoare la Formaţiunea de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei municipiului Blaj.
Sursele noastre ne-au declarat faptul că Elena Patap este sora viceprimarului din Cergău, Nicolae Popa şi fina primăriţei din Cergău, Lenuţa Aldea. Aceleaşi surse ne-au spus că Elena Patap a fost în campaniile electorale precedente un om de bază al portocaliilor din Cergău. Totuşi, în acest moment, au precizat sursele, rudele acesteia s-au cam delimitat de faptele respectivei funcţionare, ţinând cont că se apropie campania electorală.
Pentru faptele sale, Elena Patap riscă o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 15 ani, conform articolului 215 din Codul Penal.
Sorin Poparadu
06:39
Domnule autor, va rog sa imi explicati ce inseamna s-au delimitat de faptele ei? Adica ce ati vrut? Daca ei nu au nici o implicare in toata treaba asta, ce ati fi vrut sa faca?
Si care sunt sursele dumneavoastra atat de incredere de v-au oferit asemenea informatie pretioasa?:)))