Fostul primar din Mihalţ, Toma Cârnaţ, condamnat la închisoare cu suspendare
Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, sentinţa definitivă în dosarul lui Toma Cârnaţ, preşedinte al Asociaţiei “Târnava” Mihalţ şi fost primar al comunei în perioada 2000 – 2004, trimis în judecată pentru fapte de corupţie.
„În urma soluţionării recursului formulat în dosarul penal în care a fost trimis în judecată Toma Ioan Cârnaţ, Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat decizia definitivă prin care a menţinut condamnarea inculpatului (dispusă de instanţa de fond Judecătoria Blaj) la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendare şi interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiunilor de: folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor şi fals material în înscrisuri oficiale. Hotărârea instanţei este definitivă”, precizează reprezentantul instanţei, Cosmin Muntean.
Ioan Toma Cârnaţ a fost trimis în judecată de procurorii DNA Alba Iulia în decembrie 2011 pentru că a falsificat semnătura primarului comunei Mihalţ în funcţie, Flavius Breaz, cu scopul de a obţine pe nedrept fonduri din bugetul Uniunii Europene. Potrivit procurorilor, la data de 12 mai 2011, inculpatul Cârnaţ Toma Ioan, în calitate de preşedinte al Asociaţiei de Păşunat şi a Crescătorilor de Animale „Târnava”, în numele acestei asociaţii, a solicitat Agenţiei de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură (A.P.I.A) – Centrul Judeţean Alba, cererea unică de plată şi plăţi de agro-mediu pentru anul 2011 pentru suprafaţa de 794,66 hectare de păşune. În susţinerea cererii sale, inculpatul a prezentat un contract falsificat de închiriere a păşunii respective de la Primăria Mihalţ, contract pe care inculpatul a falsificat semnătura primarului comunei Mihalţ. Ioan Toma Cârnaţ este în prezent referent în cadrul Primăriei Mihalţ.
Prin soluţia dată de judecătorii din Blaj, pe lângă pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendare, fostul primar este obligat ca, în solidaritate cu Asociaţia de păşunat şi a crescătorilor de animale „Târnava” Mihalţ, să plătească APIA Alba despăgubiri materiale în valoare de 145.434,83 lei, circa 33.000 euro.
Sorin Poparadu