FOTO: Incursiune pe două roţi în scopul acumulării de informaţii despre „Oraşul Unirii”

20 aprilie 2013 18:210 comments

DSCN2446Într-o zi frumoasă de primăvară la ora 16.00, aproximativ 50 de albaiulieni au îmbinat utilul cu plăcutul şi au răspuns provocării de a participa la un tur cu bicicletele prin “Oraşul Unirii” în scopul de a descoperi “Misterele Cetăţii”.

Cei prezenţi au primit pentru început un chestionar cu întrebări despre istoria oraşului Alba Iulia, respectiv despre monumentele istorice, chestionar care i-a ajutat pe coordonatori să-şi dea seama de gradul de cunoştinţe a participanţilor. Turul bicicliştilor a început de la poarta a treia a Cetăţii, spre Muzeul Naţional şi Sala Unirii, Palatul Apor, Biblioteca Batthyaneum, Catedrala Reîntregirii, Biserica Romano Catolică, Arhivele Naţionale, statuia lui Mihai Viteazul, iar la fiecare oprire cei prezenţi au fost informaţi despre ce reprezintă aceste puncte de atracţie turistică în istoria românilor. La eveniment au participat persoane de toate vârstele de la elevi de şcoală generală, liceeni, studenţi, dar şi copii care au venit împreună cu părinţii. Informaţiile au fost furnizare de profesoara de istorie, Cetean Daniela şi de directorul adjunct al Muzeului Național al Unirii Alba, Inel Constantin, care au fost coordonatorii proiectului. Pentru că scopul acestei acţiuni a fost ca albaiulienii să-şi cunoască mai bine oraşul la sfârşit au fost “verificaţi” prin acelaşi chestionar.

“Hidden Alba Iulia” (HAI şi tu) este un proiect al echipei Kalyteros, formată numai din liceeni albaiulieni, finanţaţi de fundaţia comunitară Alba, prin programul Youthbank, având ca parteneri Asociaţia Absolvenţilor Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Teatrul Skepsis, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba şi Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia. Programul YouthBank Alba are ca principali parteneri locali Consiliul Local și Primăria Municipiului Alba Iulia, OTP Bank și Dacia Market, fiind coordonat la nivel naţional de Asociaţia pentru Relaţii Comunitare.

Sponsorii proiectului sunt: Hotel Cetate, Restaurant Medieval Pub 13, Pizza Pany, Casa Vacanței, Obiectiv Sport”, iar scopul principal este creşterea nivelului de cunoaştere asupra monumentelor din Alba Iulia în rândul tinerilor albaiulieni.

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com