Funcţionari publici din Regiunea Centru, instruiţi printr-un proiect al ADR Centru
Joi, la Sala de Conferinţe a Hotelului Parc din Alba Iulia, ADR Centru a organizat conferinţa de finalizare a proiectului „Creşterea capacităţii personalului din administraţia publică locală şi judeţeană de a furniza servicii publice de calitate şi de a contribui la dezvoltarea durabilă a Regiunii Centru”. Proiectul este cofinanţat de FSE prin Programul Operaţional Dezvoltarea capacităţii Adminsitrative 2007-2013 şi implementat la nivelul Regiunii Centru în perioada 2011-2012. Valoarea proiectului este de peste 850.000 lei.
Prin intermediul acestui proiect, implementat în parteneriat cu C.J. Alba, ADR Centru a urmărit dezvoltarea competenţelor şi creşterea performanţelor personalului din cadrul administraţiei publice şi judeţene, în ceea ce priveşte elaborarea de planuri, strategii şi programe de dezvoltare, scrierea de proiecte, managementul ciclului de proiect şi achiziţii publice. Activităţile principale ale proiectului au constat în furnizarea a 18 sesiuni de instruire şi perfecţionare în cele 6 judeţe ale Regiunii centru, în ocupaţiile de: manager de proiect, expert achiziţii publice şi director program. Cursurile au fost susţinute de personal specilizat din cadrul ADR Centru, Agenţia fiind acreditată de către Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor, ca furnizor de formare profesională în cele trei programe menţionate mai sus.
În cadrul aplicaţiei, au fost prevăzuţi beneficiari direcţi 360 de funcţionari publici şi personal contractual din administraţia publică locală şi judeţeană din: Alba, Braşov, Harghita, Covasna, Mureş şi Sibiu.
Datorită numărului mare de solicitări din partea partenerilor regionali, această ţintă a fost depăşită, numărul final al beneficiarilor acestui proiect fiind de 401. De asemenea, datorită numărului mare de înscrieri, în unele judeţe a fost necesară organizarea de grupe suplimentare de cursanţi. Ca urmare a parcurgerii acestor cursuri şi a promovării examenului de absolvire, 385 de participanţi au obţinut certificatele de absolvire atestate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
„Astăzi, la Alba Iulia (n.a.joi), avut loc conferinţa de final al proiectului „Creşterea capacităţii personalului din administraţia publică locală şi judeţeană de a furniza servicii publice de calitate şi de a contribui la dezvoltarea durabilă a Regiunii Centru”. Pentru ADR Centru, acest proiect a reprezentat atât o provocare, fiind primul de acest gen al Agenţiei, cât şi un răspuns la nevoia de perfecţionare continuă a administraţiei publice din Regiunea Centru. Domeniile în care au fost furnizate aceste cursuri de formare, manager de proiect, expert achiziţii publice şi director program, nu au fost alese întâmplător. Dorinţa noastră a fost aceea de a dezvolta competenţele regionale necesare concepţiei şi implementării de proiecte viabile care să conducă la un grad ridicat de absorbţie atât în această perioadă, cât şi în următoarea perioadă de programare a fondurilor europene. Faptul că indicatorii asumaţi iniţial au fost depăşiţi în mod pozitiv nu poate să fie decât un lucru îmbucurător pentru regiunea noastră”, a declarat Simion Creţu, director general ADR Centru.
Sorin Poparadu