Gabriel Pleșa: Înainte să taxeze locuri de parcare, o administrație trebuie să se asigure că acestea există
Locurile de parcare, sau mai degrabă lipsa lor, sunt o problemă reală. Acută chiar. Cronică, dacă vreți. E o problemă cu care se confruntă toate aglomerările urbane, nu doar Alba Iulia. Și nu există o soluție miraculoasă care, odată pusă în aplicare, să rezolve problema de azi pe mâine. Cine susține așa ceva, fie minte, fie nu se pricepe.
Există însă soluții care pot să atenueze efectele acestei probleme, care pot fi luate pentru a reduce decalajul tot mai mare dintre numărul de mașini din oraș și numărul locurilor de parcare. Și apoi, sau poate mai ales, există soluții manageriale prin care, neputând să rezolvi problema în totalitatea ei, alegi ce anume rezolvi cu prioritate.
Din punctul meu de vedere, problema e una ce ține de optică. Pentru autoritatea publică parcările sunt nu doar o nevoie a cetățeanului ce trebuie rezolvată, dar sunt și o importantă sursă de venit. Și e normal să fie așa. Există suficiente exemple de orașe care au reușit să creeze sisteme de parcări publice funcționale, care satisfac și nevoia cetățeanului, dar și pe aceea a administrației de a identifica și crea noi surse de venit.
E însă complet imoral să gândești parcarea ca pe o sursă de venituri în primul rând și abia apoi o nevoie a cetățeanului.
Cred cu tărie că principala nevoie ce trebuie satisfăcută este aceea a cetățeanului, a locurilor de parcare rezidențiale. Această problemă trebuie rezolvate în primul rând. Abia după ce fiecare locatar al oricăruia dintre blocurile orașului are un loc de parcare personal, rezervat, plătit cu o sumă decentă în raport cu veniturile, abia apoi putem vorbi despre parcări publice plătite la oră, care să genereze venituri importante pentru bugetul public.
Ce vreau să spun este că, înainte de a desena cu vopsea pe asfaltul existent și a impune taxe de parcare, o autoritate are rolul de a găsi formule prin care să creeze noi locuri de parcare. Și mă refer aici atât la parcări noi, finanțate de autoritatea publică, dar și la parcări private. O administrație serioasă va găsi metodele (teren public oferit în concesiune, scutiri de taxe și impozite locale, etc.) prin care să atragă investitori privați care să construiască parcări. Și, în același timp, va identifica și resursele necesare pentru a construi, din bugetul local, parcări noi.
Am vorbit, în ultimii ani, și am susținut chiar mai multe astfel de proiecte, în diferite cartiere din oraș: transformarea Blocului G2 într-o parcare publică; trecerea terenului din Centru, din zona în care a funcționat temporar piața agroalimentară, de la Consiliul Județean la Primărie și construirea unei parcări; rezolvarea situației juridice a fostelor cinematografe, Columna și Dacia, unde se pot, de asemenea, construi parcări. Există suficiente locuri, uficient domeniu public, în care o administrație responsabilă poate amenaja locuri de parcare.
În același timp, cred că se pot lua măsuri chiar astăzi, pentru ca problema locurilor de parcare să nu se agraveze mâine. Putem nu doar aplica normele legislației naționale cu privire la minimul de locuri de parcare pe care dezvoltatorii imobiliari sunt obligați să le asigure pentru clădirile noi, ci le putem amenda și modifica la nivel local astfel încât, cel puțin pentru blocurile noi, problema locurilor de parcare să fie rezolvată.
E nevoie de timp. Problema parcărilor nu trebuie gândită ca una cu rezolvare instant. Viitorul începe însă astăzi. Și dacă vrem să ajungem cândva în punctul rezolvării problemei, trebuie să acționăm încă de azi. O administrație publică nu are însă voie să profite de pe urma unei probleme. Nu putem accepta o administrație locală în a cărei optică parcările să fie privite ca o simplă sursă de venit și atât.
Locurile de parcare rezidențiale trebuie să fie prioritare. Abia după ce rezolvăm această problemă, abia după ce construim noi parcări, abia atunci putem privi parcările publice drept o sursă de creștere reală și serioasă a veniturilor proprii ale Primăriei.