Gal-urile din Regiunea Centru se întâlnesc la Alba Iulia
Grupurile de Acţiune Locala (Gal ) din Regiunea 7 Centru se vor întâlni la Alba Iulia în perioada 28 februarie-3 martie pentru a dezbate şi analiza principalele probleme cu care se confruntă pe parcursul implementării planurile de dezvoltare locală, AXA IV LEADER, din Planul Naţional de Dezvoltare Rurala (P.N.D.R )
Evenimentul face parte dintr-o serie de Conferinţe regionale pe care Federaţia Naţională a Grupurilor de Acţiune Locală din România (FNGAL ) le organizează împreună cu GAL-urile din judeţul Alba (Ţara Secaşelor Alba-Sibiu, Pe Mureş şi pe Târnave şi Valea Ampoiului – Valea Mureşului )
La reuniune vor fi prezenţi reprezentanţi ai unui numar de 25 GAL-uri din Regiunea Centru 7, precum şi din celelalte regiuni de dezvoltare, inclusiv preşedintele Federaţiei Naţionale a Galurilor din România Alexandru Potor .
Evidenţierea principalelor probleme întâmpinate în funcţionarea GAL- urilor şi în contractarea proiectelor vor fi discutate împreună cu reprezentaţii Direcţiilor şi Oficiilor Judeţene pentru Dezvoltare Rurală (DJPDR /OJPDRP ) din Regiunea Centru precum şi cu reprezentanţi ai Centrului de Plăti pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Centru 7 Alba Iulia (CRPDRP).
Propunerile pentru îmbunătăţirea ghidurilor, manualelor de procedură aferente AXEI IV LEADER vor fi dezbătute împreună cu reprezentanţii Autoritătţi de Management din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (AM – MADR). Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurala şi Pescuit (APDRP) va fi reprezentată Director General Adjunct, Nicolae Popa. La eveniment vor mai participa şi reprezentanţi ai CJ Alba şi ai Prefecturii Alba.
Rezultatele întâlnirilor se vor concretiza într-o serie de propuneri ce vor fi adresate Ministerului Agriculturii şi Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit ce vor contribui la unificarea viziunilor privind dezvoltarea rurală şi oportunităţile pe care le oferă implementarea AXEI IV LEADER in Romania.