Germanii invitaţi să descopere frumuseţiile Regiunii Centru

3 septembrie 2012 18:170 comments

 

 

 

Timp de două zile, 1 şi 2 septembrie, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru a prezentat, pentru mii de locuitori din Landul Brandenburg – Germania, atracţiile turistice şi potenţialul socio-economic al Regiunii Centru. Informaţiile au fost oferite germanilor în cadrul evenimentului „Zilele Brandenburg – 2012”, desfăşurat în localitatea Lubbenau/Spreewald. Regiunea Centru, care se află la a doua participare de acest fel, a beneficiat de un stand găzduit în secţiunea specială dedicată partenerilor landului german.

Peste 100.000 de vizitatori au participat la această a XIII-a ediţie a evenimentului „Zilele Landului Brandenburg – 2012” – Brandenburg Tag, iar standul Regiunii Centru, fiind amplasat chiar în zona centrală a oraşului gazdă, Lubbenau, a beneficiat de o foarte bună expunere. Experţii ADR Centru au prezentat publicului larg oportunităţile, atracţiile deosebite şi tradiţiile din regiune, expunând materialele de prezentare ale celor şase judeţe – Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, precum şi mai multe broşuri informative furnizate de MDRT.

Mulţi locuitori şi turişti din oraşul german şi-au manifestat dorinţa de a vizita România, după ce au văzut standurile Regiunii Centru, în timp ce o altă parte, care deja au fost în România, au subliniat că frumuseţea locurilor şi ospitalitatea oamenilor îi vor face să revină cu plăcere în ţara noastră. Succesul repurtat de către Regiunea Centru s-a datorat, de asemenea, atât participării şi la ediţia precedentă, din 2010 a acestui eveniment, cât şi a Biroului de reprezentare a Landului Brandenburg în România, partener tradiţional al ADR Centru. De fapt, prin acest Birou, au fost transmise concetăţenilor germani detalii ieşite din comun referitoare la atracţiile regiunii noastre, filtrate chiar de propriile lor experienţe în ţara noastră.

„Prin participarea la această manifestare dorim să atragem cât mai mulţi turişti din Germania în regiunea noastră. De asemenea, un alt obiectiv foarte important este dezvoltarea schimbului de informaţii şi, în acelaşi timp, de prezentare a oportunităţilor de investiţii în Regiunea Centru, ca să susţinem activităţile de parteneriat derulate de factorii de decizie politico-administrativă. Suntem onoraţi de faptul că domnul Matthias Platzeck, Ministrul Preşedinte al Landului Brandenburg, acordă o mare importanţă relaţiilor noastre bilaterale. Am identificat împreună, în ultimii ani, mai multe metode prin care s-ar putea concretiza proiectele noastre viitoare, fie în domeniul dezvoltării oraşelor cu centre istorice, fie în domeniul utilizării eficiente a energiilor regenerabile, precum şi pe alte paliere. Prin schimbul de informaţii, prin promovarea oportunităţilor noastre şi beneficiind de sprijinul partenerilor germani, vom completa informaţiile necesare pentru atragerea, în anii următori, de fonduri nerambursabile pentru dezvoltare regională”, a declarat Simion Creţu, director general ADR Centru.

Standul Regiunii Centru a mai fost vizitat şi de către Anita Tack, ministrul Mediului, Sănătăţii şi Protecţiei Sociale din Cancelaria de Stat a Landului, care, de altfel, a participat şi anul trecut la o misiune economică germană în regiunea noastră. De asemenea, preşedintele Parlamentului Landului Brandenburg, domnul Gunther Fritsch, dar şi mulţi parlamentari ai acestui land german prezenţi la eveniment, au apreciat modul cum Regiunea Centru a evoluat, de la an la an şi s-au bucurat că acum cetăţenii germani pot să beneficieze de mai multe informaţii, în special turistice, privind atracţiile din regiunea noastră.

Sorin Poparadu

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com