Guvernul Ponta 3 blochează măsurile liberale pentru reducerea tăierilor ilegale din pădurile României

15 aprilie 2014 13:400 comments

Primul ministru Victor-Viorel Ponta a blocat iniţiativele legislative emise de Departamentul

pentru Ape, Păduri şi Piscicultură şi aprobate în guvern, prin oprirea publicării acestor acte

normative în Monitorul Oficial, au anunţat ieri, 14 aprilie 2014, în cadrul unei conferinţe de presă,

doamna deputat Lucia Varga, fost ministru delegat pentru ape, păduri şi piscicultură, şi domnul

deputat Ioan-Cristian Chirteş, ambii membri ai Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie

alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor

“Sunt acte normative de interes naţional, ce au fost dezbătute public şi au beneficiat de

susţinere politică, având drept obiectiv diminuarea tăierilor ilegale de păduri. Este vorba, în primul

rând, despre hotărârea privind circulaţia masei lemnoase care urmăreşte armonizarea legislaţiei

româneşti cu regulamentul due diligence al Uniunii Europene şi care include reglementări de

reducere a riscului introducerii pe piaţa internă a lemnului recoltat în mod ilegal. Deşi a fost

aprobată în şedinţa de Guvern din data de 16 octombrie 2013, această hotărâre de guvern nu a

fost încă publicată. Ba mai mult, noul ministru PSD, cu atribuţii în domeniul silviculturii, a dispus

modificarea hotărârii de guvern, ceea ce a determinat reluarea procesului de dezbatere publică,

tărăgănându-se astfel aplicarea unor măsuri reglementate la nivel european”, a declarat fostul

ministru Lucia Varga

Mai mult decât atât, primul ministru împreună cu ministrul de resort Doina Pană doresc

să elimine bucată cu bucată toate măsurile propuse de liberali pentru diminuarea tăierilor ilegale:

trecerea de la vânzarea lemnului estimat la vânzarea lemnului măsurat, emiterea avizelor de însoţire

a lemnului recoltat de către ocolul silvic şi păstrarea comerciantului în pădure. De asemenea, doresc

să elimine din actualul proiect de Cod Silvic sprijinul acordat agenţilor economici din industria

mobilei. Eliminarea acestor măsuri vor face ca situaţia actuală să nu se schimbe, să fie doar o

simplă modificare de formă care va permite, în continuare, tăierile ilegale, fenomen care atentează

la integritatea fondului forestier naţional şi la sănătatea noastră.

“Nu putem să nu ne întrebăm cine beneficiază de faptul că acte normative care trebuiau

să reducă tăierile ilegale zac acum în sertarele Monitorului Oficial? Mă întreb: are PSD-ul vreo

legătura? Mă întreb dacă nu PSD-ul profită în continuare de aceste tăieri ilegale? Partidul Naţional

Liberal este singurul care şi-a declarat sprijinul pentru protejarea pădurilor din România şi şi-a

asumat prin rezoluţie că doreşte să elimine furtul de lemn, să sprijine agenţii economici, să sprijine

proprietarii de păduri şi să pună ordine în sistem. Iată unul dintre motivele pentru care am fost

scoşi de la guvernare: pentru că încurcăm interesele unora şi ne-am putut pune în practică politicile.

Cea de-a doua hotărâre, aprobată în şedinţa de guvern din data de 12 februarie 2014, dar blocată

de Cabinetul Ponta 3, vizează compensaţiile pentru proprietarii de păduri ce deţin suprafeţe în arii

protejate şi care, din acestă cauză, nu îşi pot exploata bunurile. Practic, prin nepublicarea acestui act

normativ, se încalcă dreptul de proprietate a persoanelor care deţin suprafeţe de pădure şi care nu

puteau beneficia de uzufructul pădurii din cauza restricţiilor legislaţiei privind Natura 2000”, a mai

punctat deputatul PNL, Lucia Varga.

Totodată, fostul ministru Lucia Varga a criticat dezinteresul Guvernului Ponta 3 pentru

Programul naţional de realizare a perdelelor forestiere. Astfel, potrivit unui calendar aprobat în

perioada Guvernului USL, în aprilie 2014 era programată începerea împăduririlor pentru protecţia

Autostrăzii A2. Deputatul PNL a subliniat că, la finele mandatului său, în bugetul ministerului

exista prevăzută suma de 30 de milioane de lei destinată acestor perdele forestiere, precum şi toată

documentaţia pentru demararea lucrărilor, inclusiv studii de fezabilitate în formă actualizată.

Deputaţii Lucia Varga şi Ioan-Cristian Chirteş au subliniat că PNL este singurul partid

politic ce şi-a exprimat public, prin două rezoluţii, asumarea politică pentru promovarea unor

politici de gestionare durabilă şi de protejare a pădurilor, prin susţinerea noului Cod Silvic.

„Parlamentarii PNL au susţinut dezbateri în judeţele pe care le reprezintă, în urma acestora

rezultând o serie de amendamente la Codul Silvic ce vor fi susţinute politic de către Grupurile

parlamentare ale Partidului Naţional Liberal”, a declarat deputatul Ioan-Cristian Chirteş. Acesta

a punctat câteva dintre completările pe care liberalii le vor sprijini în acest sens: asigurarea

administrării şi pazei pentru 500.000 de hectare de pădure vulnerabile în faţa furturilor, întărirea

autorităţii personalului silvic investit cu exerciţiul autorităţii publice, dar şi realizarea cadastrului

forestier până în 2020. „Totodată, PNL va susţine transformarea Romsilva dintr-o regie comercială

interesată doar de profit într-o instituţie publică cu obiectiv final de păstrare a integrităţii fondului

forestier naţional”, a încheiat deputatul liberal Ioan Chirteş.

În prezent, noul Cod Silvic se află în dezbatere parlamentară la nivelul Comisiei pentru

agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor.

Biroul de comunicare al Grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilordefrisare

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com