În 30 iulie nu se eliberează paşapoarte simple temporare
În data de 30 iulie 2012, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Alba nu va elibera paşapoarte simple temporare, în termen de 2 ore. De asemenea, activităţile de primiri şi eliberări acte, atât pentru înmatricularea vehiculelor cât şi pentru permisele auto, vor fi reprogramate pentru 31 iulie. La rândul lor, examinările pentru obţinerea permisului de conducere, atât la proba practică, cât şi la cea teoretică, se reprogramează tot pentru data de 31 iulie 2012.
Activităţile Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple se reprogramează din 30 în 31 iulie 2012, ca urmare a implicării poliţiştilor din cadrul serviciului în activităţile desfăşurate cu ocazia Referendumului pentru demiterea preşedintelui României, din data de 29 iulie 2012. (S.P.)