In apararea padurii!

13 mai 2019 21:190 comments

 

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba împreună cu jandarmii şi  specialişti silvici au continuat seria acţiunilor, cu efective suplimentare, pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice. În două zile au fost făcute 74 de controale în fondul forestier şi pe drumurile publice. Poliţiştii au aplicat 82 de amenzi şi au confiscat 19 metri cubi de material lemnos.

 

În perioada 8 – 9 mai 2019, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a organizat, pe raza întregului judeţ, o acțiune cu efective suplimentare, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori precum şi a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos.

 

La acţiune, alături de poliţişti, au participat jandarmi şi specialiști din cadrul ocoalelor silvice.

 

Cu această ocazie au fost efectuate 74 de controale, din care 13 în fondul forestier și 61 pe drumurile publice şi au fost verificate, în trafic, 234 de autovehicule şi 9 căruţe.

 

Poliţiştii au aplicat, în total, 82 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 28.265 de lei, din care 11 la Legea 171 din 2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi au confiscat 19 metri cubi de material lemnos.

 

Totodată, au constatat 8 infracțiuni, din care 4 la Codul Silvic.

 

Leave a Reply


WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com