Infractiuni rutiere

15 octombrie 2018 20:010 comments

La data de 14 octombrie 2018, în jurul orei 07.30, poliţiştii rutieri din Aiud, în timp ce acţionau pe strada Ion Creangă din municipiu, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din comuna Sâncel, judeţul Alba.

 

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,65 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

 

 

La data de 14 octombrie 2018, în jurul orei 20.16, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Jidvei au intervenit pentru soluţionarea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, produs pe strada Principală din localitatea Cetatea de Baltă.

 

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a rezultat că, un bărbat de 35 de ani, din comuna Jidvei, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra acestuia şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din comuna Şona.

 

În urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, pentru bărbatul vinovat de producerea accidentului a rezultat valoarea de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, în vreme ce, pentru celălalt conducător auto, rezultatul a fost negativ.

 

Conducătorul auto în vârstă de 35 de ani a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Pe numele său a fost întocmit dosar penal în cadrul căruia este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

 

 

La data de 14 octombrie 2018, în jurul orei 19.50, poliţiştii din Cugir au intervenit pentru soluţionarea unui accident rutier ce a avut loc pe strada Simion Bărnuţiu din Cugir, soldat cu pagube materiale.

 

Un bărbat de 46 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra autoturismului şi a intrat în coliziune cu un autoturism parcat în faţa unui imobil.

 

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că şoferul vinovat de producerea accidentului nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule şi era sub influenţa băuturilor alcoolice, valoarea indicată de aparatul etilotest fiind de  0,81 mg /l alcool pur în aerul expirat.

 

Ulterior, acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Pe numele său a fost întocmit dosar penal în cadrul căruia este cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducere sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis.

 

Accident rutier

 

La data de 14 octombrie 2018, în jurul orei 16.50, poliţiştii rutieri din Sebeş au intervenit pentru soluţionarea unui accident rutier ce a avut loc pe DJ 106 K, pe raza localităţii Secaşel.

 

Un bărbat de 42 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea o motocicletă în direcţia  Secaşel – Ohaba, a intrat într-o groapă din carosabil, împrejurare în care s-a dezechilibrat şi a căzut în afara carosabilului.

 

În urma accidentului, motociclistul a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportat la spital.

 

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

 

Cercetările sunt continuate.

 

 

Amplasarea radarelor în data  de 16.10.2018

 

Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 7  Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori

Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu

Drumul Naţional 75 – Cîmpeni – Gârda – Arieşeni

Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa

Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir – strada Victoriei

Ocna Mureş – Războieni – Noşlac                     

 

 

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com