Infracțiuni rutiere
La data de 2 aprilie 2020, în jurul orei 23,30, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos, în timp ce acționau pe DJ 107 H, pe raza localității Șard, l-au depistat pe un bărbat de 31 de ani, din comuna Ighiu, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice și fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de bărbat, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.
Totodată, față de bărbat, a fost luată măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de 1.000 de lei pentru încălcarea Ordonanței Militare nr 3 din 2020, întrucât nu au putut justifica prezența pe stradă.
La data de 02 aprilie 2020, în jurul orei 19,00, polițiștii din Sebeș, în timp ce acționau pe strada Luncii din municipiu, l-au depistat pe un tânăr de 24 de ani, din Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Față de tânăr, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
Totodată, atât față de conducătorul auto, cât și față de un pasager, care se afla în autoturism, a fost luată măsura sancționării contravenționale, pentru încălcarea Ordonanței Militare nr 3 din 2020, întrucât nu au putut justifica prezența pe stradă.
Amplasarea radarelor în perioada 04 – 06 aprilie 2020
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac