Infracțiuni rutiere
La data de 10 aprilie 2020, în jurul orei 15.00, patrula mixtă, formată din polițist de la Postul de Poliție Noșlac și polițist local, l-a depistat pe un tânăr de 26 ani, din Ocna Mureș, în timp ce conducea un ATV, pe raza orașului, fără ca vehiculul să fie înmatriculat sau înregistrat în circulație.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
La data de 11 aprilie 2020, în jurul orei 20:00, poliţiştii Biroului Rutier Alba Iulia au intervenit pentru soluţionarea unui accident rutier, soldat cu pagube materiale, produs pe strada Dacilor, din municipiu.
Un bărbat de 47 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și într-o curbă şi a ieșit în afara părții carosabile.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a evidenţiat faptul că era sub influenţa băuturilor alcoolice, valoarea rezultată fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului
La data de 12 aprilie 2020, în jurul orei 15,30, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei au intervenit pentru soluționarea unui accident rutier produs pe strada 1 Decembrie din localitatea Bălcaciu.
Polițiștii au constatat că un minor de 16 ani, din comuna Jidvei, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu o țeavă de gaz.
Față de minor, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și distrugere din culpă.
La data de 13 aprilie 2020, în jurul orei 03.45, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, în timp ce acționau pe strada Tudor Vladimirescu din municipiu, l-au depistat pe un tânăr de 24 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Amplasarea radarelor în data de 14 aprilie 2020
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac