Iniţiativă: Supremia Grup a lansat proiectul Debut în carieră – stagii de practică pentru studenți
Supremia Grup a lansat luni, la sediul companiei din Alba Iulia, prima ediție a programului de practică “Debut în carieră”. Iniţiativa pentru acest proiect, conceptul şi implementarea lui aparţin în totalitate companiei albaiuliene. Tineri talentați din patru centrele universitare din Transilvania(Cluj, Timişoara, Sibiu şi Alba Iulia) au fost selectaţi pentru a-şi desfăşura stagiul de practică la fabrica de ingrediente alimentare, o oportunitate pentru care şi-au dat concursul peste 1000 de studenţi, fiind aleşi 15 dintre ei. Selecţia a fost făcută în funcţie de rezultatele şcolare, dar şi de motivaţia personală a fiecărui candidat.
Tinerii interesați de acest proiect şi-au putut depune candidatura pentru stagiile de practică într-unul dintre departamentele: Cercetare&Dezvoltare, Economic, Achiziții, Calitate, Laborator, Marketing, Resurse Umane, Tehnic, Producție și Kaizen. Programul de practică neplătită face parte din pilonul I al proiectului Debut în carieră. Pentru prezentarea proiectului, reprezentanţii companiei au susţinut prezentări în universităţile de profil dar au şi primit în vizită pe toţi cei ce au dorit să se convingă că această companie este într-adevăr o companie benchmark pentru domeniul său.
“Debut în carieră” este un program dezvoltat în cadrul celui mai îndrăzneț parteneriat educaţional public-privat din industria alimentară. Programul, lansat în luna martie 2013 sub sloganul “Tu ce departament vrei să condimentezi?”, se adresează studenţilor de Industrie Alimentară, Chimie Industrială sau Științe Economice, care doresc să acumuleze experienţă relevantă în domeniul în care se pregătesc să profeseze.
În decursul celor 3 săptămâni de practică intensivă, stagiarii vor primi sarcini concrete, vor fi evaluați pentru activitatea desfășurată iar cei mai buni vor avea posibilitatea de a primi o ofertă de angajare în cadrul Supremia Grup. Pe tot parcursul sesiunii de practică, un mentor îi va ghida şi îi va îndruma constant. Toți cei care vor absolvi perioada de practică vor primi o scrisoare de recomandare care va fi un punct forte în CV-ul lor la începutul carierei lor.
Scopul acestui program este să ofere studenților posibilitatea de a face cunoștință cu o companie bechmark în industria alimentară, o echipă motivată și condiții de lucru occidentale. În timpul perioadei pe care o vor petrece la Supremia Grup, tinerii vor avea șansa de a lucra în cea mai mare şi modernă fabrică de condimente din Europa de S-E, într-un mod de lucru organizat după standarde japoneze alături lideri autentici și de o echipă tânără care știe să atingă performanța.
Programul este structurat pe trei piloni: Stagii de practică neplătite, Bursele Supremia și Concursul de dezvoltare a unui produs nou.
“Bursele Supremia” este un proiect de practică plătită, dedicat studenților din anii IV sau Master de la facultățile de Tehnologie Alimentară. Stagiul se va desfăşura în cadrul departamentului de Cercetare&Dezvoltare (R&D), pe perioada verii, şi va oferi câte o bursă de studiu în fiecare dintre următoarele domenii: Industria Laptelui, Industria Cărnii și Industria Panificației.
Cei 15 studenţi selectaţi vor lucra la sediul fabricii pentru a crea un produs alimentar nou pe piaţă. Compania le va pune la dispoziție laboratorul de analize, stația pilot, laboratorul R&D, precum și orice alte elemente de logistică necesare. Concurenţii vor beneficia în permanență de consultanța specialiștilor companiei.
Hugo Levente Bara, managerul general al companiei, spune că el a căpătat experiență în timpul studenției făcând practică în vacanța de vară într-o firmă privată. Pe de altă parte necesitatea stagiilor de practică pentru studenți a reieșit și din obiectivele firmei. „Am dorit să atragem studenţii să înţeleagă ce se întâmplă de fapt într-o fabrică, ce urmează să facă ei când termină şcoala. Am selectat pe baza recomandărilor profesorilor şi a rezultatelor la învăţătură pentru că ne dorim să vină în practică oameni care sunt dedicaţi şoclii şi care vor să-şi facă o carieră. Avem studenţi de la Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului din Timişoara, Facultatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj Napoca, Universitatea Lucian Blaga Sibiu şi Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia. Dorim ca studenţii din ani terminali să vină la noi în practică, astfel încât la finalizarea facultăţii să poaă fi pregătiţi pentru a aplica la un job. Iar experienţa acumulată la noi va conta, pentru că am avut de exemplu studenţi de la marketing de la Alba Iulia care au pregătit târgul de la Istanbul, baze de date pentru clienţi, au avut contact cu viaţa reală a companiei. De asemenea au participat la organizarea Cupei Supremia la Golf. Noi am fost foarte mulţumiţi de activitatea lor în perioada de practică”, a declarat Hugo Levente Bara.
El a mai spus că s-ar bucura ca peste câţiva ani aceşti studenţi să îşi dorească să se angajeze la Supremia. De altfel media de vârstă a angajaţilor este de 32 de ani, iar compania a angajat doar în cursul anului trecut aproximativ 70 de persoane.