Înjurături în miez de noapte pe strada Muzicanţilor
În urma unui apel la numărul unic de urgenţe 112, un echipaj de jandarmerie a intervenit, pe strada Muzicanţilor, pentru aplanarea unui conflict spontan iscat între trei albaiulieni.
Din verificările efectuate la faţa locului jandarmii au constatat că, pe fondul consumului excesiv de alcool şi a unor neînţelegeri mai vechi, trei cetăţeni se certau în mijlocul drumului, înjurându-se şi ameninţându-se reciproc cu acte de violenţă. Incidentul a atras atenţia şi celorlalţi vecini, iar unul dintre aceştia, speriat de perspectiva escaladării violenţei şi apariţiei unor vătămări corporale, a apelat 112 şi a solicitat ajutorul jandarmilor.
Cele trei persoane au fost identificate ca fiind V. Viorica, A. Sorin şi A. Paula, cu vârste cuprinse între 19 şi 37 de ani, cu domiciliul în municipiul reşedinţă de judeţ. Pentru provocarea unui scandal într-un loc public, cei trei au fost sancţionaţi contravenţional cu câte o amendă în valoare de 200 de lei. (C.T.)