Intalnirea de 10 ani la Scoala Ion Agarbiceanu din Alba Iulia
Întâlnire emoţionantă la Şcoala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia – comunicat
Vineri, 15 septembrie 2017, zi insorita de toamnă, zi care odinioară marca începutul de an şcolar, Şcoala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia a fost gazda unei întâlniri de suflet. Clasa a VIII-a A, promotia 2007 s-a reunit după 10 ani de la absolvirea studiilor gimnaziale. Iniţiativa revederii a aparţinut fostelor eleve ec. Iulia Mihailă şi prof. Laura Mureşan (Tudorache), Laura fiind în prezent profesor de educaţie fizică la Şcoala „Ion Agârbiceanu”, şcoala la care a învăţat.
Intalnirea a fost una încărcată de emoţie și bucurie și pentru faptul că unii dintre elevii nu s-au mai văzut de 10 ani ei fiind plecaţi şi stabiliţi în diferite colţuri de țară sau chiar în străinătate: Anglia, Germania, Italia etc.
Festivitatea a inceput cu intonarea imnului Gaudeamus și cu salutul de bun venit rostit de directorul şcolii, prof. Nicolae Andron, urmat de mesajele profesorilor clasei: prof. Toma Marginean, prof. Angela Bădescu, Prof Adrian Lopăzan şi prof. Elena Negrescu. Elevii prezenți au avut și ei un mesaj de apreciere, mulțumire şi respect pentru dascălii lor.
Rolul de diriginte a revenit directorului adjunct al instituţiei, prof. Mariana Maierescu, care a făcut prezenta tradițional „strigând” din catalog pe foştii elevi.
Extrem de emoționați, pe rând dascăli şi elevi deopotrivă au luat cuvântul, aceştia din urmă , povestind despre realizările lor profesionale şi personale aşa cum se procedează la aceste întâlniri de remember.
S-au depănat amintiri nostalgice din perioada dulce a copilăriei, întâmplări mai mult sau mai puţin hazlii din anii de gimnaziu.
La sfârşitul întâlnirii, foştii absolvenţi au vizitat şcoala, au făcut fotografii de grup şi s-au despărțit cu greu de fosta lor clasă şi de profesorii lor dragi.
Pentru dăruirea cu care au contribuit la formarea lor profesională şi umană, foştii elevi le-au dăruit dascălilor care le-au ghidat paşii în urmă cu 10 ani, alături de o îmbrăţişare, şi câte un aranjament floral. Pentru că revederea a fost reusită deplină, absolvenţii şi-au apropus să o repete cu proxima ocazie. Aşadar, Gaudeamus igitur…