JANDARMERIA ALBA ATENTIONEAZA!

20 mai 2014 12:510 comments

Consumul de băuturi alcoolice în spaţiul public şi pătrunderea fără drept în incinta unei

societăţi comerciale sunt faptele pentru care 4 persoane au fost sancţionate luni, 19 mai a.c., de

jandarmii din Şugag, cu amendă în valoare totală de 850 de lei.

Aflat în staţia de autobuz din Şugag, Ioan C., în vârstă de 31 de ani, din Şpring, a fost depistat

la ora 14.30 consumând alcool de un echipaj de jandarmerie. Bărbatul şi-a motivat gestul prin faptul

că a vrut să se “răcorească”. Jandarmii i-au reamintit că Legea 61/ 1991, republicată, interzice

consumul de alcool în spaţiul public şi l-au sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 100

de lei.

La ora 16.20 un echipaj de jandarmerie din cadrul Postului Montan Şugag a intervenit

în localitatea Tău, deoarece, în perimetrul unei proprietăţi aparţinătoare Hidroelectrica, fusese

semnalată prezenţa a trei persoane. Este vorba de doi concubini – O.M. ( 39 de ani ) şi E.P. ( 34 de

ani) – domiciliaţi în localitatea Tău, care, însoţiţi de fiul minor, intraseră în incintă cu intenţia de a

colecta resturi metalice şi a le valorifica în interes personal. Cei trei au fost sancţionaţi cu amendă

totală în valoare de 750 de lei.

Având în vedere că, odată cu încălzirea vremii, de regulă se constată o mai mare incidenţă

a faptelor de încălcare a normelor care reglementează consumul de alcool în spaţiul public şi

accesul neautorizat în sediul persoanelor fizice sau juridice, reamintim câteva prevederi legale care

reglementează acest domeniu:

– Violarea sediului profesional, art. 225 Cod Penal, – Pătrunderea fără drept, în orice

mod, în oricare dintre sediile unde o persoană juridică sau fizică îşi desfăşoară activitatea

profesională ori refuzul de a le părăsi la cererea persoanei îndreptăţite se pedepseşte cu

închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. În cazul în care fapta este săvârşită de

o persoană înarmată, în timpul nopţii ori prin folosire de calităţi mincinoase, pedeapsa

este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda. Acţiunea penală se pune în mişcare la

plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

– Pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, art. 2, pct. 13 din Legea nr.

61 din 27 septembrie 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de

convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice – pătrunderea, cu încălcarea normelor

legale de acces în sediile autorităţilor publice centrale şi locale, instituţiilor publice,

instituţiilor de învăţământ şi spaţiilor aparţinând acestora, indiferent de destinaţia

lor, regiilor autonome, societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată,

cu modificările şi completările ulterioare, partidelor sau altor formaţiuni politice,

organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, ambasadelor şi reprezentanţelor altor

state ori ale organizaţiilor internaţionale de pe teritoriul României, precum şi ocuparea

fără drept a terenurilor aparţinând ambasadelor şi reprezentanţelor sau a terenurilor

situate în perimetrul acestora ori refuzul de a le părăsi la cererea organelor de ordine – se

sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 1500 de lei;

– Consumul de alcool în public, art. 2, pct. 23 din Legea nr. 61 din 27 septembrie 1991

pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii

şi liniştii publice – consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri

publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole,

instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări

şi aeroporturi, de stat şi private, sau alte locuri prevăzute de lege. În incinta acestor

locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice prin delimitarea unor spaţii special

amenajate pentru consumarea băuturilor alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor

publice respective. Sunt exceptate localurile de alimentaţie publică şi turism, cum sunt:

restaurante, baruri şi discoteci. În locurile publice enumerate se interzice cu desăvârşire

consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani;jandarmi

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com