JANDARMERIA ALBA MENTINE ORDINEA!

8 aprilie 2014 10:500 comments

Doi fraţi care se certau din pricina unei moşteniri au fost sancţionaţi de jandarmi.

Scandalul a izbucnit luni, 7 aprilie a.c., în jurul orei 17.00, în curtea unui imobil situat pe strada

Craivei din municipiul Alba Iulia şi a fost semnalat prin apel la 112. La locul incidentului s-a

deplasat de urgenţă un echipaj de jandarmerie care a constatat că N.C. ( 58 de ani ) şi I.C. ( 54 de

ani) îşi adresau reciproc injurii şi se ameninţau cu acte de violenţă. Din verificările efectuate s-
a stabilit că motivul disputei îl constituie casa părintească, rămasă moştenire. De asemenea, s-a

constatat că, deşi fapta a fost săvârşită într-un loc neaccesibil publicului ea a fost comisă cu intenţia

de a fi auzită şi văzută şi de alţii, iar acest rezultat s-a produs atât din perspectiva membrilor de

familie cât şi a vecinilor şi trecătorilor. În urma intervenţiei jandarmilor incidentul a fost aplanat,

scandalagii au fost îndrumaţi să evite astfel de comportamente şi respecte legea în vederea stabilirii

succesiunii. La final, ambii au fost sancţionaţi contravenţional.jandarmerie

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com