Jandarmii au aplicat patru amenzi în valoare totală de 2.000 lei
În urma participării Jandarmeriei Alba la prevenirea şi combaterea fenomenului prostituţiei, sâmbătă, 10 martie, pe şoseaua de centură a municipiului Alba Iulia au fost surprinse 3 tinere care, pentru a obţine foloase materiale, încercau să acosteze bărbaţi în vederea practicării de raporturi sexuale. Cele trei au fost identificate ca fiind T. Gyongy, de 27 de ani, din Arad, V. Antonia, de 24 de ani, din Alba Iulia şi J.D.L, de 25 de ani, din satul Beldiu. Acestea au fost sancţionate contravenţional cu câte o amendă în valoare de 500 de lei.
Duminică, 11 martie, în jurul orei 13.00, în urma unei solicitări primite prin 112, un echipaj de jandarmerie a intervenit la fosta fabrică Refractara şi a surprins 4 persoane, un bărbat şi trei femei, care pătrunseseră ilegal în incintă. Cei patru cetăţeni – Z.G., de 32 de ani, Ş.M., de 28 de ani, Ş.R., de 43 de ani şi Ş. L., de 31 de ani – locuiesc în Alba Iulia şi intraseră în perimetrul fostei fabrici probabil cu intenţia de a sustrage fier vechi pentru a-l valorifica ulterior în interes personal. Bărbatul, care nu era la prima abatere de acest fel – a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 500 de lei, iar cele trei femei cu câte un avertisment scris.
l Crinela Toader