Korodi nu uita, Roşia nu este a ta! Este a tuturor românilor, iar România vrea locuri de muncă
După 8 săptămâni consecutive în care zeci de mineri de la Sindicatul Viitorul Mineritului au pichetat Ministerul Mediului şi Pădurilor în fiecare zi, câteva sute de oameni din Roşia Montană şi împrejurimi au hotărât să li se alăture şi au organizat la Bucureşti o amplă acţiune de protest împotriva Ministrului demis al Mediului, Attila Korodi, luni, 7 mai 2012.
“Am venit la Bucureşti din Roşia Montană cu sutele, bărbaţi şi femei de toate vârstele, membri şi simpatizanţi ai organizaţiilor neguvernamentale locale. Împreună, cu o singură voce unită, am vrut să-i spunem cât se poate de clar fostului Ministru al Mediului Attila Korodi că sperăm din toată inima să nu-l mai vedem niciodată la conducere. Gestul său recent de a încerca să amâne aprobarea Proiectului minier Roşia Montană este strigător la cer, după atâţia ani, încă o amânare e pur şi simplu prea mult! E timpul să nu mai avem un ministru al Amânărilor, ci un ministru adevărat, pentru care mediul degradat din Roşia Montană să fie o prioritate de rezolvat, nu de amânat”, a declarat doctor Andrei Jurcă, preşedintele Asociaţiei Pro Roşia Montană, unul dintre roşienii care începând cu ora 10 dimineaţa s-a alăturat pichetării de la Ministerul Mediului.
Roşienii suntem extrem de dezamăgiţi că în loc să li dea locuri de muncă, ar putea fi din nou amânaţi cu privire la decizia finala a începerii Proiectului minier. “Suntem o localitate tradiţional minerească şi vrem să continuăm să fim mineri. La Ministerul Mediului l-am aşteptat pe dl Korodi să-i reamintim asta, poate că a uitat de când a fost ultima oară ministru, în 2007. Am încercat de asemenea să-i înmânăm simbolic o scrisoare din partea noastră,” a spus Ştefan Oprişa, vicepreşedintele Asociaţiei Pro Dreptatea, care a participat şi el alături de consătenii săi la protest.
Din păcate, fostul ministru i-a dezamăgit şi de această dată pe roşieni şi a folosit ieşirea din spate pentru a părăsi clădirea Ministerului. “Noi suntem aici de foarte mult timp, de aproape două luni, în faţa Ministerului, încă de când era dl Borbely. Cu acesta am reuşit să avem un dialog şi ne-a spus omeneşte că face tot posibilul să dea un răspuns final cât mai curând. Cu dl Korodi, însă, comunicarea faţă în faţă nu a fost posibilă, nici la Ministerul Mediului, şi nici la sediul Bucureşti al UDMR, unde ne-am deplasat azi după-amiază,” declară Cristian Albu, preşedintele Sindicatului Viitorul Mineritului.
Începând cu ora 13.00, cei 300 de roşieni s-au deplasat până la sediul UDMR Bucureşti, pentru a fi siguri că mesajul din Roşia Montană ajunge totuşi la destinatar. Scrisoarea pe care au dorit să i-o înmâneze oficial îi este adresată fostului Ministru, dar îi vizează pe toţi politicienii care nu au curajul să fie responsabili şi să dea un răspuns final privind începerea proiectului minier propus de investitorul Roşia Montană Gold Corporation.
“O întreagă comunitate alcătuită din mii de oameni stă în câteva semnături. Legal vorbind, noi ştim că proiectul este unul viabil, dacă nu era, investitorului i se spunea clar să plece. Din moment ce nu poate fi oprit, e amânat. Dar cei în măsură să dea aceste semnături nu se gândesc la soarta noastră, a celor care tot aşteptăm o decizie. Şomajul ne omoară, tinerii pleacă din lipsă de perspective,” a mai declarat dr. Andrei Jurcă de la Pro Roşia Montană, o asociaţie fondată în urmă cu 12 ani, care în prezent numără aproape 500 de membri cotizanţi.
Dana Petaca a venit în numele Asociaţiei Studenţilor din Roşia Montană şi este unul dintre sutele de tineri care nu reuşesc să se împace cu ideea că un proiect precum cel al de la Roşia Montană este amânat încă de când mulţi dintre membrii asociaţiei sale erau pe băncile şcolii generale. “Noi, studenţii şi tinerii absolvenţi din Roşia Montană, ne-am alăturat acestui protest şi am venit să ne arătăm solidaritatea cu părinţii şi bunicii noştri cărora li s-a promis un viitor mai bun de către mai multe guverne succesive. Unii dintre noi au sperat la renaşterea mineritului în zonă şi şi-au făcut studiile superioare în această direcţie. În continuare nu se întâmplă nimic, absolvenţii din zonă pleacă în căutarea altor oportunităţi şi putem vedea cum de la an la an, condiţiile se degradează. Dacă nu ne implicăm cu toţii şi nu dăm dovadă de solidaritate între noi, Roşia va deveni pustie până devenim şi noi bunici.”
Solidaritatea a stat la baza protestului de azi. Asociaţia Culturală Maghiară din Abrud şi Roşia Montană în frunte cu preşedintele său, Lorand Kopenetz, au fost în primele rânduri ale mulţimii de protestatari din Roşia Montană: “Trebuie să reacţionăm unit atunci când soarta comunităţii din care facem parte este în real pericol. Noi luptăm pentru binele şi prosperitatea tuturor roşienilor, indiferent de etnie, sex, vârstă. Gestul dlui Korodi este sancţionabil şi din păcate vine după un lung şir de amânări. Este comunitatea noastră, a tuturor, şi dacă plecăm cu toţii de acolo, ce mai rămâne din spiritul şi istoria milenară a localităţii?”
În faţa sediului UDMR Bucureşti, cei aprox. 300 de roşieni şi-au exprimat timp de câteva ore revolta faţă de gestul fostului ministru, scrisoarea roşienilor adresată acestuia fiind citită public, la megafon. De asemenea, a fost adus şi un sicriu, în care simbolic, mineritul şi locurile de muncă ar putea să fie îngropate de către declaraţiile iresponsabile ale fostului ministru al Mediului. O delegaţie alcătuită din liderii organizaţiilor care au iniţiat protestul au intrat apoi în sediul UDMR şi au încercat să depună oficial scrisoarea în atenţia lui Attila Korodi. Şi de această dată dialogul a fost imposibil datorită lipsei unui partener, care de această dată n-a ieşit pe uşa din spate, ci s-a baricadat în spatele unor uşi.
Roşienii promit că această acţiune se va repeta ori de câte ori va fi nevoie, până ce autorităţile vor înţelege că trebuie să ia urgent o decizie în măsură să asigure locuri de muncă.
Asociaţia Pro Roşia Montană, Asociaţia Pro Dreptatea, Asociaţia Culturală Maghiară din Abrud şi Roşia Montană, Asociaţia Studenţilor din Roşia Montană, Sindicatul Viitorul Mineritului din Roşia Montană
17:46
normal ca Romania vrea locuri de munca, pentru ca numai ele ne pot asigura, in mod cinstit, supravietuirea. rosienii nu vor sa fure sau sa cerseasca, vor sa aiba ce pune pe masa – muncind. Poate va intelege si Korodi lucrul asta.