La intervenţia prefectului Gheorghe Feneşer, Şcoala Gimnazială din Ceru Băcăinţi a primit 7 calculatoare
Săptămâna trecută, primarul comunei Ceru Băcăinţi, Florin Giurgiu, i s-a adresat prefectului judeţului Alba cu o problemă de a cărei rezolvare depindea însăşi soarta unui proiect finanţat prin Fondul Social European, de care beneficiază şi Şcoala Gimnazială Ceru Băcăinţi. Mai exact, în cadrul proiectului „Performanţe crescute pentru elevii din învăţământul preuniversitar”, derulat de Ministerul Educaţiei Naţionale prin Inspectoratul Şcolar Judeţean, Primăria Ceru Băcăinţi avea ca obligaţie asigurarea de calculatoare pentru elevi. „În cadrul proiectului, mai mult de jumătate din elevii şcolii beneficiază de masă zilnică gratuită şi un program de 3 ore de învăţare pe calculator. Pentru copiii din comuna noastră, acest program este extraordinar, pentru că ei nu au acasă calculatoare, dar, datorită acestui proiect, au şansa să înveţe la şcoală să lucreze cu calculatorul”, a precizat primarul Florin Giurgiu.
Întrucât asigurarea de către primărie a calculatoarelor pentru elevi era obligatorie pentru menţinerea şcolii în cadrul proiectului şi pentru că cele 5 calculatoare pe care şcoala le avea deja nu erau suficiente, primarul comunei Ceru Băcăinţi a cerut ajutorul Instituţiei Prefectului – Judeţul Alba. În urma intervenţiilor prefectului Gheorghe Feneşer, Roşia Montană Gold Corporation a donat 7 calculatoare Şcolii Gimnaziale din Ceru Băcăinţi.
„Le mulţumesc celor de la Roşia Montană Gold Corporation pentru deschidere şi ajutor. Am rezolvat împreună o problemă cât se poate de delicată, iar pentru copiii din Ceru Băcăinţi calculatoarele pe care le vor folosi reprezintă o ocazie reală de a-şi îmbunătăţi performanţele şcolare. Primăria, deşi are cele mai bune intenţii, nu îşi permite o asemenea cheltuială şi ar fi fost păcat ca şcoala să fie exclusă din proiect. Mi s-a părut firesc să fac tot ce pot pentru a rezolva problema şi mă bucur că am reuşit, datorită deschiderii şi operativităţii de care a dat dovadă Roşia Montană Gold Corporation”, a declarat prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer.
22:23
felicitari ca se ocupa si ca investesc in ceea ce conteaza, adica in oameni, in educatie, in cai prin care acestia se pot dezvolta