Lămuriri despre referendumul din 29 iulie
La sfârşitul săptămânii trecute, Instituţia Prefectului Alba a ţinut să facă câteva precizări în legătură cu referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu: “Prin act de identitate valabil se înţelege carte de identitate, buletin de identitate şi carte de identitate provizorie. Subliniem faptul că, spre deosebire de alegerile locale, unde se putea vota doar în cadrul secţiilor de votare arondate domiciliului, cu ocazia referendumului naţional organizat pentru demiterea Preşedintelui României, votul se poate exprima la orice secţie de votare de pe teritoriul naţional precum şi la secţiile de votare organizate în acest sens, în străinătate.
Conform art. 37 din Legea 3/2000, ,,Accesul participanţilor la referendum, în sala de vot, are loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor. Fiecare participant va prezenta biroului electoral al secţiei de votare, actul de identitate sau adeverinţa care ţine loc de act de identitate. Biroul electoral, după verificarea înscrierii în lista electorală sau după înscrierea în lista electorală suplimentară prevăzută la art. 21, va înmâna participantului buletinul de vot şi ştampila cu menţiunea “Votat”, în vederea exprimării opţiunii personale”, a precizat prefectul judeţului Alba, Dan Simedru.
La referendumul din 29 iulie, în Alba sunt aşteptaţi la urne aproximativ 320.000 de locuitori cu drept de vot. În municipiile, oraşele şi comunele din Alba vor fi amenajate 437 secţii de votare.
Sorin Poparadu