Laşitatea, neruşinarea şi ignoranţa fac legea la FânFest
Câţiva zeci de tineri fără frica lui Dumnezeu au deranjat sfânta slujbă de duminică a unei comunităţi rurale tradiţionale, speriind enoriaşii cu bătai de tobe, urlete şi insulte aduse oamenilor.
O tânără pereche a avut neinspiraţia să-şi planifice ziua nunţii duminică, în ultima zi de FânFest, dorindu-şi doar o zi frumoasă şi fericită. Din păcate însă, activiştii au împiedicat alaiul de nuntă să ajungă la sala de festivităţi, într-un acces incredibil de vehemenţă şi de lipsă de bun simţ. Aşa vor aceşti tineri să salveze comunitatea?!?
Fără să vorbească cu localnicii, fără să le cunoască problemele şi fără să-i înţeleagă, hipioţii de la Fânfest dovedesc că sunt laşi, ignoranţi şi nepăsători. Dacă tot au venit să bea, să se distreze “în gaşcă”, între ei, îi invităm să facă asta în oricare altă parte, nu la noi în comună.
Lucian Blaga, marele poet născut în apropierea acestor locuri, a spus că “eternitatea s-a născut la sat”. Cu astfel de manifestări, însăşi eternitatea este în pericol.
De ani de zile, participanţii la un aşa-zis festival cultural strică liniştea unui sat, unde localnicii nu îi recunosc şi nu îi acceptă.
Le cerem acestor activişti să plece înapoi de unde au venit şi să nu se uite înapoi! Roşia Montană nu îi vrea! Lăsaţi-ne cu grijile noastre, cu sărăcia noastră, dar şi cu liniştea noastră şi cu nădejdea că mineritul va reporni şi noi vom avea din nou viitorul asigurat şi locuri de muncă stabile. Ce au făcut pentru noi toţi aceşti “salvatori”? Ne-au insultat la noi acasă, s-au plimbat dezbrăcaţi pe străzile noastre, s-au drogat, s-au îmbătat, au scris măscării în biserici, au făcut din Roşia Montană un bâlci ieftin. Dacă ar vedea străbunii noştri cum arată Roşia Montană în aceste zile, ar muri de ruşine!
Roşia Montană îşi cere dreptul la decenţă, la linişte şi la minerit!
Cristian Albu,
Preşedinte Sindicatul Viitorul Mineritului Roşia Montană