Lucrările la o nouă unitate de producţie Bosch la Blaj încep în câteva zile
Săptămâna trecută, producătorul german Bosch a anunţat că va investi 43 de milioane de euro în realizarea unei noi investiţii în oraşul de la confluenţa Târnavelor, lucrările propriu-zise urmând a fi demarate în mai puţin de două săptămâni.
„Începerea lucrărilor la această nouă unitate de producţie demonstrează încă o dată preocuparea constantă a mea şi a administraţiei publice locale şi judeţene pentru atragerea investitorilor dar mai ales pentru crearea de noi locuri de muncă”, a declarat primarul Gheorghe Valentin Rotar.
Cu această ocazie, compania germană va angaja în perioada următoare cel puţin 320 de persoane, urmând ca până în anul 2015, noua locaţie să aibă o capacitate de 1.000 de locuri de muncă. Odată cu punerea în funcţiune a noii fabrici, pe platforma Bosch îşi vor desfăşura activitatea 1.600 de blăjeni.
Noua unitate va produce pentru industria auto senzori de turaţie pentru motor şi şasiu şi va aparţine de divizia Sisteme de Control al Şasiului din cadrul Bosch. Suprafaţa construită va fi de circa 21.000 metri pătraţi.
Grupul industrial a achiziţionat anul trecut o suprafaţă de teren de aproximativ 7 hectare de la administraţia publică locală în imediata apropiere a celor 23 de hectare deţinute până atunci. Pentru această investiţie, concernul a depus la Ministerul de Finanţe o solicitare pentru acordarea ajutorului de stat destinat investitorilor străini. Guvernul României a decis în această săptămână acordarea unei subvenţii de 13,4 milioane de Euro pentru noua investiţie de la Blaj, urmând să-şi recupereze banii din impozitele şi taxele pe care firma le va plăti în următorii ani.
l Adrian Contor