„Luna Filantropiei – Luna Copilului în culori” sărbătorită în aşezămintele sociale ale Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia

10 iunie 2014 10:430 comments

Luna iunie este declarată „Luna Filantropiei – Luna copilului în culori” în toate

aşezămintele sociale din judeţele Alba şi Mureş aflate sub patronajul Arhiepiscopiei

Ortodoxe de Alba Iulia. În această perioadă au loc acţiuni şi evenimente în casele de tip

familial, centrele de zi şi cele educaţionale care oferă servicii pentru copii, în centrele de

consiliere dar şi în celelalte aşezăminte sociale.

„Luna Filantropiei – Luna copilului în culori” presupune totodată deschiderea tuturor

acestor centre sociale către cei care vor dori să le viziteze, să afle despre activitate socială

derulată în cadrul acestora sau să le ofere ajutor.

Manifestările vor culmina, marţi, 10 iunie, la Reghin, unde aproximativ 500 de copii

din aşezămintele sociale din judeţele Alba şi Mureş, patronate de Arhiepiscopia Ortodoxă

a Alba Iuliei, vor participa la evenimentul „Ziua Filantropiei – Ziua Copilului în culori”.

Evenimentul va debuta la ora 10,00 la Casa de Cultură „Dr. Eugen Nicoară” din Reghin unde

va avea loc un spectacol susţinut de copiii din aşezămintele sociale ale Eparhiei de Alba

Iulia. Copiii şi invitaţii vor fi întâmpinaţi de primarul municipiului Reghin, doamna Maria

Precup, care le va transmite un cuvânt de bun venit. Evenimentul se bucură de prezenţa

Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei care le va pune la suflet copiilor

un cuvânt duhovnicesc.

În paralel manifestările cuprind şi o expoziţie cu lucrări artistice şi obiecte realizate

de copiii din aşezămintele sociale aflate în cadrul reţelei de asistenţă socială a Arhiepiscopiei

Ortodoxe a Alba Iuliei.

Din cadrul manifestărilor nu vor lipsi nici desenele pe asfalt realizate de copii în

Parcul Central al municipiului Reghin urmând să îşi arate talentul artistic atât copiii din

aşezămintele sociale cât şi cei din şcolile din municipiul Reghin. „Ziua Filantropiei – Ziua

Copilului în culori” se va încheia cu un moment mult aşteptat de copii, respectiv un bal

mascat pentru copiii ocrotiţi în cadrul aşezămintelor sociale, eveniment programat la ora

12,00 la Sala Festivă „Mirona” (Firmele Gliga) din Reghin.

„Ne bucurăm că în acest an găzduim evenimentul devenit deja tradiţie în

Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei – „Ziua Filantropiei – Ziua Copilului în culori”. Ne

dorim ca acest moment să fie un plăcut prilej pentru a evoca activitatea social filantropică a

Bisericii dar şi un moment în care copiii ocrotiţi în aşezămintele sociale să ne încânte şi să

ne demonstreze calităţile lor artistice. Mulţumim administraţiei locale din Reghin şi doamnei

primar Maria Precup că sunt alături de noi în organizarea acestui eveniment şi ne sprijină

continuu în misiunea noastră social-filantropică” a spus părintele Dimitrie Gherman,

directorul executiv al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă – Filiala Reghin.

Evenimentul „Ziua Filantropiei – Ziua Copilului în culori” este organizat de

Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, Asociaţia Filantropia Ortodoxă – Filiala Reghin în

colaborare cu Primăria municipiului Reghin şi Consiliul Local Reghin.

În prezent aproape 900 de copii din judeţele Alba şi Mureş sunt ocrotiţi sau

beneficiază de servicii sociale în cele aproximativ 40 de centre şi aşezăminte pentru copii

susţinute de Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia împreună cu Asociaţia Filantropia Ortodoxă

Alba. La nivelul eparhiei, în cele două judeţe, funcţionează 18 case de tip familial în care

sunt ocrotiţi aproximativ 230 copii, un centru de formare a deprinderilor pentru viaţă

independentă pentru 15 copii, 6 centre de zi pentru copii pentru 150 de beneficiari, 16 centre

educaţionale pentru 400 de copii, un centru rezidenţial pentru 14 copii, două centre şcoală

specială pentru 30 copii cu dizabilităţi şi un centru de zi pentru copii antepreşcolari în care

sunt ocrotiţi 34 de copii. Centrele funcţionează în parteneriat cu Consiliile Judeţene Alba şi

Mureş prin Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, dar beneficiază şi

de sprijinul administraţiilor locale sau a altor parteneri locali.

Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba3_Filantropia-ortodoxa-300x228

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com