Lunar peste 200 de pacienți trec pragul cabinetului de reumatologie a Spitalului Județean de Urgență Alba

5 aprilie 2013 08:260 comments

 

spital

Patologia degenerativă se acutizează, în această perioadă a anului, bolnavii care suferă de afecțiuni reumatice fiind meteodependenți. În cadrul Spitalului Județean de Urgență Alba lucrează un medic specialist reumatolog, care asigură și consultațiile în Ambulatoriul de specialitate al Spitalului, de pe strada Mușețelului.

Există peste 100 de afecțiuni reumatice care pot afecta oasele, articulațiile, ligamentele, mușchii, tendoanele sau organele interne precum inima, plămânii sau rinichii. Aceste boli sunt degenerative și foarte dureroase. Se pot manifesta cu umflarea, roșeața, rigiditatea sau durerea zonelor afectate.

„Mai ales primăvara când vremea este schimbătoare bolile inflamatorii precum artroza, poliartrita, spondilita reumatoidă sau vasculita sunt mai greu de controlat. Pacienții pot afecta dureri de tip acut. Trebuie știut că bolile inflamatorii sunt sistemice și necesită analize minim o dată la 3 luni. Ele nu sunt curabile, cu tratamentul potrivit însă, afecțiunile pot fi ținute sub control și în unele cazuri pot regresa”, a explicat medicul specialist reumatolog Cristina Lenuț.

Automedicația nu este recomandată

De obicei persoanele vârstnice sunt cele mai afectate de afecțiunile degenerative, există însă și boli reumatoide autoimune, cum ar fi Lupus, care se pot manifesta și la vârste mai tinere. Sunt predispuse mai ales femeile între 20 și 30 de ani. Lupus este o boala cronica inflamatorie care se manifestă atunci când sistemul imunitar al unei persoane ataca propriile țesuturi și organe.  Există patru tipuri de Lupus, dar dintre aceste forme lupusul eritematos sistemic este forma cea mai comuna și cea mai gravă. În cazul acestor pacienți tratamentul este foarte important.

„În cadrul Secției de interne compartimentul de reumatologie are 6 paturi pentru spitalizare continuă. Se oferă pacienților care au afecțiuni reumatoide atenția medicală necesară. Automedicația și în cazul acestor afecțiuni, ca de altfel în ori ce fel de boală, nu este recomandată. Mai ales dacă este vorba de o boală autoimună, care dacă este descoperită în stadiu inițial poate fi controlată mai ușor.

În cazul în care o persoană acuză dureri acute sau sporadice se poate adresa mai întâi la medicul de familie poate iniția un tratament de scurtă durată. Dacă  nu se obține efectul scontat atunci pacientul trebuie trimis pentru un consult de specialitate”, a mai spus medicul reumatolog.

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com