Mănăstirea Oaşa: Şcoală internaţională de vară a doctoranzilor în teologie

9 iulie 2013 11:334 comments

IMG_0079Doctoranzii Facultăţiilor de Teologie Ortodoxă din România au avut deosebitul prilej să fie împreună, în perioada 1-5 iulie, cu preoţi profesori şi profesori de teologie din ţară dar şi cu oaspeţi de seamă din străinătate, la prima ediţie a Şcolii Internaţionale de vară a doctoranzilor.
Tema manifestării ştiinţifice, organizată de Şcoala Doctorală de Teologie din Alba Iulia la mănăstirea Oaşa din judeţul Alba, a fost ,,Mărturie şi slujire misionară în societatea contemporană”.
În deschidere evenimentului, în biserica mănăstirii a fost săvârşită o slujbă de Te-Deum. După acest moment, pr. prof. univ.dr. Emil Jurcan, Decanul Facultăţii de Teologie din Alba Iulia a prezentat programul manifestării, invitând la dezbateri academice pe toţi participanţii la tabără, considerând că astfel există premisele dezvoltării cercetării teologice.
Lucrările în plen s-au desfăşurat în sala de conferinţe a mănăstirii şi au fost moderate de pr. prof. univ. dr. Mihai Himncinschi, Directorul CSUD al Universităţii ,,1 Decembrie 1918” Alba Iulia, care a mulţumit tuturor oaspeţilor prezenţi, menţionând că este pentru prima dată când se organizează o tabără de vară pentru doctoranzi.
Gazda evenimentului, protosinghelul Iustin Miron, stareţul mănăstirii Oaşa a mărturisit: ,,Este prima întâlnire de felul acesta în mănăstirea noastră şi suntem bucuroşi şi onoraţi. Suntem o mănăstire orientată spre misiune şi suntem fericiti că putem oferi suportul pentru manifestare. Si noi facem teologie aici la mănăstire, însă punem accent pe partea existenţială. M-aş bucura să continuăm această colaborare, căci teologia din facultăţi şi din mănăstiri trebuie să devină una”.
Seria prelegerilor a fost deschisă de ieromonahul Melchidedec, de la mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul de la Essex, Anglia, care a vorbit despre ,,Liturghia în deşert: cufundare în viaţa lumii”: ,,Este pentru prima dată când mă adresez unui public academic într-o mănăstire ortodoxă. M-am străduit în viaţa mea să aduc împreună spiritualitatea monasticăşi cea academică. Pentru această întâlnire mi-am propus să vorbesc despre Liturghia în pustie”. În cadrul prezentării temei, părintele Melchisedec a vorbit despre arhimandritul Sofronie, care punea Sfânta Liturghie la baza oricărei misiuni sau activităţi creştine, aceasta fiind centrul vieţii creştinului.
În continuare, au susţinut prelegeriprof. univ. dr. Petr Balcarec, Directorul Institutului de Studii Bizantine din Olomouc, Cehia, ce a prezentat studiul ,,Misiunea creştinăîn secolele VI-X pe teritoriul României şi al Cehiei” şi prof. univ.dr. Gheorghe Manuela, tot de la acelaşi centru universitar din Cehia, care a vorbit despre ,,Misiunea creştină în literatură – aspecte creştine ortodoxe în operele literare româneşti vechi”.
Un alt oaspete de seamă a fost prof. univ.dr. Daniel Muntean de la Universitatea din Erlanghen din Germania, ce a susţinut tema ,,Spiritualitatea ortodoxă a comuniunii”. De asemenea, au participat conf. univ.dr. Adrian Lemeni, ce a susţinut prelegerea ,,Ideologizarea ca factor semnificativ în deturnarea relaţiei dintre teologie şi ştiinţă în contextul actual” şi pr.lect.univ.dr. David Pestroiu, care a prezentat tema ,,Liturghie şi misiune în societatea actuală”, ambii de la Universitatea de Teologie ,,Justinian Patriarhul” din Bucureşti.
Pe parcursul acestor zile au s-au desfăşurat atelierele de lucru cu doctoranzii, pe 3 secţiuni: Misiologie, Dogmatică-Misiologie şi IFR-Misiologie.
Cei 19 doctoranzi ai Şcolii Doctorale de la Alba Iulia, dar şi cei 23 de doctoranzi veniţi de la Facultăţile de Teologie din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca şi Arad, s-au arătat încântaţi de participarea la o astfel de întâlnire, considerând că acesta este un bun prilej de a se cunoaşte mai bine cu cei din alte centre universitare din ţară şi de a-şi împărtăşi preocupările de cercetare teologică.
Concluziile Şcolii de vară vor fi integrate în strategia generală de implementare a Şcolii Doctorale de Teologie.

Pr. Vlăducu Viorel, doctorand al Facultăţii de Teologie din Alba Iulia

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com