Mare eveniment sahistic!
Evenimentul șahistic organizat de Clubul Rotary Alba Iulia Civitas Solis pentru a promova
șahul ca sport al minții și a-i îndemna pe cei interesați să-l practice de la o vârstă fragedă, a
demonstrat, dacă mai era nevoie, că pasiunea celor mici pentru sportul minții merită și trebuie
cultivată. Cei 148 de preșcolari și elevi de clasele I-VIII, mulți dintre ei însoțiți de părinți,
bunici sau antrenori, au umplut cu emoția, talentul și entuziasmul lor holurile și sălile de clasă
ale Școlii Gimnaziale “Vasile Goldiș” din Alba Iulia, cea care a găzduit o competiție foarte
bine promovată și care s-a dovedit atractivă, la ea participând jucători din cinci județe și din
orașe precum Brașov, Tîrgu-Mureș, Cluj-Napoca, Mediaș, Blaj, Ocna-Mureș, Teiuș, Sebeș,
Cugir și, bineințeles, Alba Iulia.
Competiția a avut secțiuni pentru concurenți nelegitimați sau legitimați la Federația Română
de Șah și având rating 1001, dar și pentru competitori legitimați, având rating mai mare de
1001. S-a concurat pe grupe de vârstă, de la preșcolari și până la elevii de clasa a VIII-a,
distinct băieți și fete, iar la finalul competiției, organizatorii au acordat, pentru fiecare
secțiune, trofeu pentru locul întâi, medalii pentru primii clasați și diplome pentru toți
participanții.
Cei care au câștigat secțiunile competiției sunt următorii, în egală măsură însă toți
participanții pot fi considerați câștigători, prin prisma experienței pe care au acumulat-o:
– Mărginean Bogdan Andrei (Tîrgu-Mureș), secțiunea “preşcolari, băieţi – începători”;
– Ciocan Ariana Roxana (Tîrgu-Mureș), secțiunea “preşcolari, fete – începători”;
– Vezentan Tudor (Cluj-Napoca) și Iordăchescu Roberto (Cugir), secțiunea “clasa a I-a,
băieți – începători”;
– Bucur Maria (Alba Iulia), secțiunea “clasa a I-a, fete – începători”;
– Tarciuc Ianis (Sebeș) și Ferențiu Raul (Cluj-Napoca), secțiunea “clasa a I-a, băieți –
avansați”;
– Pătruț Robert (Alba Iulia), secțiunea “clasa a II-a, băieți – începători”;
– Ciubăncan Denisa (Cluj-Napoca), secțiunea “clasa a II-a, fete – începători”;
– Țâmpea Radu (Alba Iulia), secțiunea “clasa a II-a, băieți – avansați”;
– Moldovan Andrada (Cluj-Napoca), secțiunea “clasa a II-a, fete – avansați”;
– Schmit Andrei (Cugir), secțiunea “clasa a III-a, băieți – începători”;
– Lupu Filofteia (Alba Iulia), secțiunea “clasa a III-a, fete – începători”;
– Arion Ilie (Cugir), secțiunea “clasa a III-a, băieți – avansați”;
– Baciu Cristian (Ocna-Mureș), secțiunea “clasa a IV-a, băieți – începători”;
– Chiorean Diana (Ocna-Mureș), secțiunea “clasa a IV-a, fete – începători”;
– Pirtea Bârzan Răzvan (Brașov), secțiunea “clasa a IV-a, băieți – avansați”;
– Vezentan Andreea Nicoleta (Cluj-Napoca), secțiunea “clasa a IV-a, fete – avansați”;
– Lascu Mihai (Teiuș), secțiunea “clasele V-VIII, băieți – începători”;
– Lupu Mădălina (Cugir), secțiunea “clasele V-VIII, fete – începători”;
– Costachi Mihnea (Alba Iulia), secțiunea “clasele V-VIII, băieți – avansați”;
– Ileană Maria (Alba Iulia), secțiunea “clasele V-VIII, fete – avansați”.
Clubul Rotary Alba Iulia Civitas Solis a decernat “diplome de excelență” lui Radu Țâmpea și
Mihnea Costachi, campioni naționali en-titre la categoriile lor, pentru rezultatele remarcabile
la șah și pentru că inspiră generația lor să practice sportul minții. Clubului Municipal de Șah
Alba Iulia, partener al evenimentului, i-a fost decernată „diploma de merit” pentru contribuția
deosebită la promovarea șahului și pentru rezultatele remarcabile ale sportivilor săi. De
asemenea partener al evenimentului, Școala Gimnazială “Vasile Goldiș” Alba Iulia a primit,
prin directorul Teofil Florea, „diploma de merit” pentru sprijinul acordat în organizarea
competiției. Diplomele de excelență și de merit au fost însoțite, ca semn al aprecierii, de
fanionul Clubului Rotary Alba Iulia Civitas Solis.
Organizatorii le mulțumesc pe această cale arbitrilor competiției, cei care au asigurat o
desfășurare impecabilă a evenimentului șahistic: Marius Ceteraș (Alba Iulia), Alin Toma
(Cluj-Napoca), Iosif Baratosi (Tîrgu-Mureș), Emil Deliman (Mediaș), Liliana Olea (Brașov),
Gabriela Popa (Alba Iulia) și Ovidiu Lupu (Cugir). Mulțumesc, de asemenea, domnului
inspector școlar Ștefan Bardi, pentru prezența la eveniment, dar și firmei IOMIR SRL din
Teiuș, care prin domnul Ionel Miron le-a oferit tuturor participanților gustoșii pufuleți pe care
îi fabrică.
“Ne-am simțit extraordinar. Ne-a bucurat prezența fiecărui copil care a venit pentru acest
frumos sport care este șahul. Le mulțumim Clubului Municipal de Șah Alba Iulia, nu doar
pentru implicarea remarcabilă în eveniment, ci pentru tot ceea ce face pentru acest sport și
pentru cei care îl practică și, în egală măsură, Școlii Gimnaziale “Vasile Goldiș” Alba Iulia, o
gazdă minunată. Nu în ultimul rând, le mulțumesc colegilor mei din club pentru timpul și
sufletul puse în organizarea acestui eveniment și vă promitem că această cupă va deveni un
eveniment anual al Clubului Rotary Alba Iulia Civitas Solis și al celor care doresc să se
implice în promovarea sportului minții”, a declarat av. Dana Tomșiț, președintele clubului.
Alba Iulia, 11 mai 2014