MICA ROMĂ ÎŞI PRIMEŞTE LA PIEPT COPIII: Primul episcop greco-catolic va fi renhumat la Catedrala Mitropolitană din Blaj

14 octombrie 2013 19:020 comments

1. EP. ATANASIE ANGHEL (Portret)Putem spune că martiriul Bisericii Greco-Catolice Unite cu Roma continuă a 300 de ani de la înfiinţarea acestei biserici naţionale trăieşte şi acum neînţelegeri şi nedreptăţi istorice.
S-au scurs 300 de ani de când a trecut în veşnicie primul conducător al Bisericii Greco-Catolice Unite cu Roma: episcopul Atanasie Anghel.
Marţi, 15 octombrie 2013, rămăşiţele episcopului greco-catolic Atanasie Anghel vor fi aduse la Blaj pentru a fi reînhumate în Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime”.
Avându-şi originale în Ciugud, lângă Alba Iulia, Atanasie Anghel a fost numit oficial în funcţia de episcop unit printr-o ceremonie desfăşurată la Alba Iulia în ziua de 25 iunie 1701.
Atanasie Anghel s-a născut în satul Bobâlna (judeţul Hunedoara) unde tatăl sau, Ioan Popa, era preot. Familia sa facea parte din categoria micii nobilimi ardelene, părintele său fiind nobil de Ciugud. A fost hirotonit preot în vremea păstoriei lui Varlaam, care a fost mitropolit al românilor din Ardeal între anii 1685 şi 1692. La intrarea în cinul călugăresc a primit numele de Atanasie. Nu se cunoaşte anul naşterii sale, însă pe baza unor informaţii documentare cu privire la data sfinţirii sale ca preot, se poate presupune că în anul 1697 Atanasie ar fi fost deja în vârstă de vreo 30 de ani.
Atanasie Anghel a fost ales mitropolit al românilor din Transilvania în toamna anului 1697, dupa moartea mitropolitului Teofil Seremi, care a ocupat scaunul vlădicesc de la Alba Iulia în perioada 1692-1697. În 22 ianuarie 1698 Atanasie a fost sfinţit la Bucureşti de catre mitropolitul Ţării Româneşti, Teodosie, în prezenţa patriarhului Dositei al Ierusalimului. Atanasie Anghel a fost ierarhul care a desăvârşit unirea religioasă a unei mari părţi a românilor din Transilvania cu Biserica Romei, proces care a început sub predecesorul sau, Teofil Seremi.
Episcopul Atanasie a fost îngropat la Alba Iulia într-o biserică la marginea oraşului, dărâmată în perioada construirii de către habsburgi a cetăţii bastionare. Ulterior, rămăşiţele episcopului au fost mutate în Biserica Greco-Catolică “Sfânta Treime” (biserică dată în anul 2013 de Justiţie Bisericii Ortodoxe Române).
În cadrul manifestărilor comemorative de la Blaj, prilejuite de aducerea în Catedrala Arhiepiscopală a rămăşiţelor pământeşti ale episcopului Atanasie Anghel deshumate (din cimitirul vechii biserici greco-catolice sfânta Treime din Alba Iulia) va fi oficiată o slujbă religioasă de pomenire la care va participa şi cardinalul Lucian, conducătorul Bisericii Greco-Catolice din România.
De asemenea, conf. univ. dr. Greta Monica Miron din cadrul Facultăţii de Istorie şi Filozofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj va susţine o conferinţă despre viaţa şi activitatea primului episcop unit din Ardeal.
Tot astăzi va fi lansat volumul „Episcopul Atansie Anghel – 300”, o antologie care cuprinde texte ale unor reputaţi istorici şi oameni de litere despre episcopul Atanasie Anghel, un volum realizat de oamenii de cultură blăjeni Ion Buzaşi şi Ion Moldovan, sub egida Curiei Arhiepiscopiei Majore.
Seara comemorativă se va încheia cu un concert de muzica religioasă.

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com