MICUL SCANDALAGIU

15 iunie 2015 16:000 comments

A fost nevoie de intervenţia jandarmilor pe strada Livezii din municipiul Alba Iulia pentru a

calma doi soţi, proaspăt divorţaţi, care îşi disputau bunurile comune. Bărbatul a fost sancţionat

contravenţional.

Scandalul a fost semnalat duminică, 14 iunie, la ora 12.15, de o femeie care a solicitat ajutor

deoarece fostul soţ o înjura, o ameninţa cu acte de violenţă şi îi cerea în mod imperativ să părăsească

locuinţa deţinută în comun. Un echipaj de jandarmerie a intervenit de urgenţă şi a aplanat incidentul, iar

în urma verificărilor efectuate a reieşit faptul că soţii, recent divorţaţi, s-au certat deoarece fiecare dorea

să devină unic proprietar al apartamentului achiziţionat pe timpul căsătoriei. La dispută a asistat atât

copilul minor al celor doi cât şi câţiva vecini, cei din urmă ca urmare a faptului că scandalul s-a derulat

câteva minute şi pe scara imobilului în care locuiesc. Principalul vinovat a fost găsit bărbatul, Ion M. (38

de ani) şi a fost sancţionat contravenţional. Totodată i  s-a adus la cunoştinţă că, în caz de repetare a unui

astfel de comportament, măsurile luate împotriva lui pot fi mult mai drastice, putând fi chiar de natură

penală. În acest sens i s-a amintit că, potrivit prevederilor Codului penal, tulburarea ordinii şi liniştii

publice constituie infracţiune, se pedepseşte cu  închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi

defineşte fapta persoanei care tulbură ordinea şi liniştea publică prin violenţe comise împotriva

persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor.863875

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com