Ministrul Transporturilor: Mobilizare destul de dezamagitoare pe lotul 1 al autostrazii Sebes-Turda

24 aprilie 2017 23:000 comments

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a vizitat luni, 24 aprilie, autostrada Sebeş-Turda, fiind însoţit de directorul CNAIR.

„Am fost în inspecţie pe lotul 1, 2 şi 3. Am fost profund nemulţumit de ce am găsit pe lotul 1. Mâine aştept antreprenorul de pe lotul 1 la o întâlnire cu compania (n.a. – CNAIR) la sediul Ministerului să ne spună exact ce planuri are, întrucât are o mobilizare destul de dezamăgitoare şi progresul fizic este destul de lent. Să ne spună dacă vrea să mai lucreze pentru companie şi pentru România în general că în ritmul ăsta nu voi mai tolera niciodată să avem astfel de întârzieri nejustificate din varii motive invocate de antreprenori. După cum am spus şi după ce am văzut tronsoanele Lugoj-Deva, statul român este un partener onest şi acelaşi lucru îl aştept şi de la antreprenori”, a spus ministrul Transporturilor.

Ministrul Cuc a anunţat că va efectua săptămânal controale, mai ales pe loturile care au termen de finalizare sfârşitul anului 2017, iar Ministerul Transporturilor va fi atent şi la „calitatea lucrărilor”.

Despre lotul 1 ministrul Cuc spune: „M-am uitat şi la vizitele foştilor miniştri în şantier şi când am văzut că progresul fizic a crescut cu 1%… este foarte puţin, în condiţiile în care ei vin cu tot felul de scuze: trebuie să mai luăm un acord, un aviz, lucrurile acestea trebuiau făcute dinainte. Ştiu că anul trecut a fost un an mort pentru infrastructură (…) Ei şi-au asumat că îl vor finaliza undeva la sfârşitul primului semestru 2018, dar cu astfel de mobilizare, eu nu cred. Eu nu tolerez astfel de comportament”.

Ministrul a afirmat că îi place „mobilizarea constructorului de pe lotul 3”, iar în ce priveşte lotul 4, din cunoştinţele sale, aici lucrurile sunt realizate în proporţie de 65%.

Ministrul Transporturilor a glumit şi a spus că loturile 3 şi 4 ar putea fi finalizate înainte de termen (luna decembrie 2017) doar în cazul unei surprize venite din partea constructorilor.

În lungime de 70 de kilometri, sectorul Sebeş-Turda trebuia să fie finalizat în septembrie 2016 !

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com