Mircea Hava: „În loc să ne ajute să atragem banii europeni, mai mult ni se pun „tălpi”
Azi, primarul municipiului Alba Iulia a făcut o serie de comentarii privitoare la declaraţiile premierului Victor Ponta, care afirma, în urmă cu o săptămâna, că la proiectul privind extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Alba, derulat de APA CTTA prin POS Mediu, există grave abateri.
Edilul Mircea Hava a precizat că acuzaţiile privind gravele abateri sunt unele nefondate: „Ştiţi prea bine care au fost acele grave abateri. Eu îi sfătuiesc pe cei care habar nu au de aceste lucruri, să pună mâna pe carte, să lase lopăţica şi găleţica şi să treacă la lucruri serioase. Dacă de la asemenea nivel poţi spune că au fost grave abateri pentru chestiuni, care nu ştiu dacă au fost de 5%, lucruri inerente, greşeli neintenţionate cum le numesc cei care le controlează. Despre asta o să facem odată o conferinţă de presă pentru a vă arăta ce înseamnă să duci la capăt un proiect pe bani europeni. Ce vreau să vă spun de lucrul ăsta, pentru că lucrul acesta ne frământă pe toţi, este un lucru făcut cu deosebită patimă, aceste controale care sunt făcute, şi cum ştiţi şi dumneavoastră, din alte zone „dom’le, dacă ţi-am intrat în curte, nu pot să ies până nu pot să-ţi dau o amendă, pentru că aşa vreau eu”. Cam aşa sunt aceste controale, cam aşa a fost şi controlul la Consilul Judeţean care nu a prejudiciat cu nimic. A fost vorba de o sumă de 35.000 euro, dar ca să sperii pe toată lumea, vă spun cinstit şi pe mine, grave abateri şi vom da toţi bani înapoi, sunt nişte lucruri care nu fac cinste nimănui din România şi în special omului care conduce Guvernul României. În loc să fim ajutaţi de toată lumea, şi toată lumea să fie în jurul nostru de sus, de unde se agaţă harta în cui, de la primul ministru, de la preşedintele României să ajute pe cei care trag banii (n.a europeni), de acolo nu se face altceva decât să se pună tălpi sistematic, încontinuu şi nu înţelegem de ce. Bineînţeles, dându-se vina că aşa vrea Europa. Minciună. Este o totală incompetenţă în zona respectivă.”
Sorin Poparadu