Motociclistul penal

30 aprilie 2014 13:480 comments

În data de 29.04.2014, ora 17,15, pe b-dul Republicii din Alba Iulia, V.M.C.,

de 44 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea o motocicletă, nu a păstrat o

distanţă corespunzătoare fata de autoturismul care circula în faţa sa şi care era

condusă de o femeie în vârstă de 40 de ani, din Alba Iulia, intrând în coliziune cu

acesta.

În urma accidentului, motociclistul a refuzat să primească îngrijiri medicale şi

să fie transportat a spital.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,78 mg/l

alcool pur în arul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Alba Iulia,

pentru recoltarea mostrelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Conducătoarea autoturismului implicat în accident a fost şi ea testată cu

aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

La spital, motociclistului i-au fost acordate îngrijiri medicale, acesta

prezentând mai multe contuzii în zona feţei.

Pe numele său a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul comiterii

infracţiunii de conducerea unui autovehicul de către o persoană având în sânge o

îmbibaţie alcoolică, peste limita legală.motocicleta-accident

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com