Municipiul Blaj va avea o hartă turistică
Primăria municipiului Blaj va pune la dispoziția turiștilor care vizitează orașul o hartă turistică.
Aceasta va reda principalele obiective turistice și culturale ale orașului cu o scurtă descriere a fiecăruia în limba română și în limba engleză, cu fotografia corespunzătoare. Harta va conține și un text de prezentare succintă a orașului, acest material axându-se pe aspectele istorice, culturale și economice.
Cei care vor avea în mână harta turistică a municipiului Blaj vor mai obține cu ajutorul acesteia informații cu privire la numerele de telefon utile din oraș (Primărie, Poliție, Muzeu, etc.) dar și o schiță a liniilor de transport în comun.
“Această hartă se adaugă pașilor importanți pe care i-am făcut până acum pentru promovarea orașului și nu reprezintă sfârșitul unui proiect. Statistic vorbind numărul celor care ne vizitează orașul a crescut exponențial în ultimul timp. Îmi doresc însă și de la mediul de afaceri care activează în acest domeniu, fie că vorbim de cazare sau de restaurante, să răspundă în aceeași notă, pe măsură turiștilor veniți”, a declarat primarul municipiului Blaj, Gheorghe Rotar.
Noua hartă va fi distribuită pentru început la sediul Primăriei Municipiului Blaj și mai apoi la viitorul Centru de Informare Turistică ce va fi amplasat în Parcul Avram Iancu.
Trebuie menționat că editarea acestei hărți este o premieră pentru Blaj, Mica Romă neavând până acum un astfel de material de promovare.
Iulian Brok