Muzeul albaiulian face selecţie pentru garda romană
Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia organizează selecţie pentru noua gardă romană, data limită pentru înscriere fiind 18 mai 2012.
11 soldaţi romani vor fi acceptaţi în garda romană a muzeului, care face parte din proiectul „Ţinutele istoriei II. Garda romană de la Apulum”.
Condiţiile de înscriere sunt similare cu cele din armata romană antică, adică bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 17 şi 45 de ani, având o înălţime de peste 1.74 m.
Cei ce doresc să facă parte din gardă trebuie să trimită datele de contact (nume, prenume, număr de telefon, adresă email) la următoarea adresă de email: muzeulalba_relatiipublice@yahoo.com. Cei înscrişi vor trece printr-o selecţie foarte riguroasă după 18 mai 2012. Selecţia candidaţilor se axează pe criterii fizice şi culturale, cunoştinţe, aspect. (I.B.)