NAIVITATE?PREFECTUL FENESER VREA O CAMPANIE CURATA!
Ne-am amuzat copios citind comunicatul prefecturii.Precis ca vor scoate si afisele cu “USL TRAIESTE!”
Având în vedere faptul că vineri, 25 aprilie 2014, a început campania electorală
pentru alegerile europarlamentare, prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer a declarat
că Instituţia Prefectului face toate demersurile necesare pentru organizarea în cele mai
bune condiţii a scrutinului din 25 mai. „ Împreună cu autorităţile locale şi celelalte
instituţii implicate în organizarea alegerilor, ne vom asigura că procesul electoral se va
desfăşura în mod corespunzător în toate secţiile de votare înfiinţate la nivel judeţului
nostru, în aşa fel încât fiecare cetăţean cu drept de vot să-şi poată exercita acest drept,
conform prevederilor legale în vigoare”, a precizat prefectul Gheorghe Feneşer.
Referitor la modul de desfăşurare a campaniei electorale pentru alegerile din 25
mai a.c., prefectul de Alba face un apel public către competitorii electorali şi toţi cei
care participă la activităţile electorale: „ Respectarea legii în campania electorală este
esenţială. Am convingerea că toţi cei implicaţi în activităţile electorale sunt conştienţi de
importanţa desfăşurării în mod legal a tuturor acţiunilor care au loc în această perioadă.
Atât candidaţii la Parlamentul European cât şi ceilalţi participanţi la campania electorală
trebuie să ştie că Instituţia Prefectului – Judeţul Alba şi toate instituţiile abilitate să
supravegheze procesul electoral vor lua toate măsurile necesare pentru ca legea să nu fie
în nici un fel încălcată”, a declarat prefectul Gheorghe Feneşer.