Negrileasa: Castigatorii primei etape a Festivalului Cultura pentru Cultura
Prima etapă a Festivalului-concurs de tradiţii şi obiceiuri „Cultură pentru Cultură” 2017 a avut loc duminică, 21 mai, la Poiana Narciselor de la Negrileasa.
La concurs au participat şapte comunităţi locale: este vorba de comunele Gârda de Sus, Lupşa, Sohodol, Almaşu Mare, Avram Iancu, Bucium şi Poiana Vadului.
Juriul concursului a fost format din specialişti în diferite domenii culturale:
Marinela Popa – şef serviciu „Şcoala de arte şi meşteşuguri” din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena”
Sorica Fărcaşiu – maestru coregraf
Adriana Ţuţuianu – etnograf la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia
Ana Maria Grigoruţ – istoric specialist Patrimoniu Cultural
Alexandru Pal – manager Centrul de Cultură „Augustin Bena” – dirijor, profesor de nai şi artist instrumentist
Georgera Orian – conferenţiar universitar doctor Universitatea „1 Decembrie 1918” – coordonator al Cercului Ştiinţific „Ovidiu Bârlea”
Alina Stan – lector universitar doctor Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca – clasa de muzică vocală tradiţională românească
Ilie Moise – profesor universitar doctor şi cercetător ştiinţific Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu.
Premii acordate la Negrileasa:
Premiul pentru conservarea, promovare şi valorificarea Patrimoniului Cultural material și imaterial din judeţul Alba a fost obţinut de comunele Avram Iancu, Bucium, Poiana Vadului și Almaşu Mare.
Datorită calităţii momentelor prezentate de către comunităţile participante, au obţinut clasarea pe locul I şi calificarea la etapa finală a Festivalului-concurs Cultură pentru Cultură următoarele:
1.La secţiunea Obicei tradiţional – comunele Bucium şi Almaşu Mare
2.La subsecţiunea solist vocal – comunele Almaşu Mare, Poiana Vadului, Bucium şi Lupşa.
3.La subsecţiunea grup vocal – comunele Bucium şi Poiana Vadului.
4.La subsecţiunea solist instrumentist – comunele Sohodol, Poiana Vadului și Bucium.
5.La subsecţiunea grup instrumental – comunele Avram Iancu și Sohodol.
6.La subsecţiunea dans tradiţional – comunele Almaşu Mare, Poiana Vadului și Bucium.
7.La secţiunea meşteşuguri tradiţionale – comunele Avram Iancu, Poiana Vadului, Almaşu Mare şi Bucium.
8.La secţiunea gastronomie – comunele Poiana Vadului, Almașu Mare, Bucium și Gârda.
De asemenea au fost acordate diplome de excelenţă autorităţilor locale care sprijină prin activitatea lor conservarea, promovarea și valorificarea Patrimoniului Cultural material și imaterial din județul Alba (din Poiana Vadului, Bucium, Avram Iancu, Almașu Mare, Sohodol, Lupșa și Gârda de Sus).
Comunitățile participante au mai primit cu această ocazie câte un exemplar din prima lucrare publicată sub egida Editurii Centrului de Cultură „Augustin Bena” – Corespondență Doina Blaga-Ovidiu Bârlea (la 100 de ani de la nașterea lui Ovidiu Bârlea la Bârlești-Mogoș, Jud. Alba).
Foto: Centrul de Cultură „Augustin Bena”