Noi investiții în comuna Ciugud

30 iulie 2013 14:300 comments

cheia drambar 005Începând de săptămâna trecută la Ciugud au demarat lucrările de amenajare a străzii Cheie din satul Drâmbar, aflată în administrarea comunei Ciugud. Proiectul de amenajare face parte dintr-un program mai vast de dezvoltare a teritoriului, prin Axa 4 LEADER din cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.
Prin acest proiect nou se continuă, în esență, lucrările de amenajare a străzii, începute cu asfaltarea acesteia cu fonduri europene în anul 2012, prin intermediul Asociației Intercomunitare de Dezvoltare Ciugud-Berghin. Beneficiarul investiției este Comuna Ciugud, care a semnat contractul de finanțare cu FEADR în luna aprilie a acestui an.
În cadrul acestui proiect, Primăria Comunei Ciugud alocă fondurile necesare lucrărilor de amenajare, urmând ca plata finanțării nerambursabile să fie realizată la finalul perioadei de execuție, estimată în luna octombrie a acestui an. Conform documentației aferente proiectului, lucrările vizează amenajarea unui număr de 56 de accese la gospodării, a unui sistem de evacuare a apelor la suprafață și a 953 de metri de șanț trapeziodal.
”Infrastructura de mediu beneficiază de cea mai mare dinamică, comparativ cu alte sectoare, de aceea facem eforturi să absorbim cât mai multe fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea teritoriului nostru. Sperăm ca, până anul viitor, să avem străzi și accese la proprietăți complet amenajate pe tot întinsul comunei”, declară Gheorghe Damian, edilul Ciugudului.
Valoarea totală a investiției se ridică la 289.442,04 lei TVA inclus.

Tags:

Leave a Reply


WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com