Numai pensionar sarac sa nu fii…
Din luna ianuarie a anului viitor, medicii de familie ar putea să nu mai elibereze rețete compensate persoanelor cu pensii până la 700 de lei.
În România sunt 2,7 milioane de persoane care au pensii sub 700 de lei și care ar putea fi afectate de decizia medicilor de familie.
„Multor medici de familie li se împută sume imense în mod ilegal şi imoral, deşi se recunoaşte că aceştia nu au nici o vină. CNAS recunoaşte că sunt imputări care nu au la bază o fraudă sau o greşeală a medicilor, ci legislaţia ambiguă în vigoare. De câţiva ani, pacienţii cu pensii mai mici de 700 de lei au o compensare mai avantajoasă la anumite medicamente. Conform regulilor de prescriere, pacienţii aduc la medic talonul de pensie şi dau o declaraţie pe propria răspundere că nu au alte venituri. Uneori pacientul a mai avut un minim venit, neluat în seamă şi neanunţat în „declaraţie (de exemplu câţiva ari de pământ la ţară sau dobânda la un mic depozit la bancă)”, se arată într-un comunicat transmis de către Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie şi Societatea Naţională de Medicina Familiei. – Atentie mare, pensionari din Alba, DACA NICI ASA NU VOR REUSI, VOR TRECE LA CIANURA!

10:05
Da .DEMOCRATIA SI CAPITALIZMUL A ADUS SARACIE, DISPRETI, MATJOCURA, UMILINTA ,DEZNAFEJDE, MILIOANELOR DE PENSIONARI, INDIFERENT CA AI 700 RON S-AU 1400 DUPA 43 ANI SI 17 ANI SCOALA.Tot batjocura si dispret se chaeama cannd alti fara munca cinsy=tita, scoala facultate cu diploma adusa acasa castiga milioane fata de noi saraci pensionari fara -PRIVILEGII.Si cred ca acestae inceputul cand presedintele a spus-ROMANIA NU ESTE STAT SOCIAL!!!De ce nu a spus asta in 1989????sa stim alegem cimitirul, lagarul, etc!!!de ce am fost mintit ca nu mancam salam cu soia, ca o sa avem caldura, dreptate in societate etc de minciuni!!!!mancam soia ,stingem curentu, gazul ca este -FOARETE SCUNP-si noi ciocoi rad de noi, cum am fost fraieritii.Asta e democratia in 2013 stat nato, ue, fmi, oms etc.