O noua reusita a Postului de Politie Ighiu!
Autor de furt identificat şi reţinut de poliţiştii albaiulieni
În data de 13.12.2013, pe baza probelor obţinute în urma investigaţiilor şi
cercetărilor efectuate poliţiştii Postului de Poliţie Ighiu au reuşit identificarea
principalului suspect privind furtul unui laptop sustras din sediul Primăriei Ighiu,
judeţul Alba, în persoana unui tânăr de 22 de ani, domiciliat în comuna Ighiu, judeţul
Alba.
În dimineaţa zilei de 12.12.2013 poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că în
noaptea de 11 spre 12.12.2013 persoane necunoscute au escaladat un burlan de
scurgere a apei şi încercat să pătrundă în sediul Primăriei Ighiu pentru a sustrage
bunuri. Ulterior poliţiştii au fost sesizat că în perioada 06 – 08.12.2013 din interiorul
primăriei a fost sustras un laptop estimat la 4.000 lei
Deoarece, în cadrul activităţilor de cercetare a locului faptei s-a stabilit că
burlanul s-a desprins iar făptuitorul a căzut de la o înălţime de aproximativ 3 metri,
existând probabilitatea deplasării acestuia la medic pentru consultaţie de specialitate
şi tratament, poliţiştii s-au deplasat la Spitalul Judeţean Alba unde au reuşit
identificarea şi prinderea acestuia.
Din primele cercetări efectuate de poliţiştii s-a constatat că în data de
11.12.2013 în jurul orelor 21.30, tânărul B.G.P. a încercat să pătrundă în incinta
Primăriei Ighiu cu intenția de a sustrage bunuri, căţărându-se pe burlanul de scurgere
a apei care s-a dislocat și a căzut la pământ de la o înălţime de aproximativ 3 metri.