Omul zilei: politistul Liviu Ioan Radovici
Agentul de poliţie Liviu Dan Radovici din cadrul Serviciului Transporturi Alba este Omul Zilei.
În cursul zilei de luni, 31 iulie 2017, în jurul orelor 17.00, poliţistul se afla în localitatea Vinţu de Jos, pe malul râului Mureş. Chiar dacă era în afara orelor de serviciu, în momentul în care a auzit strigătele de ajutor ale unor tineri ce se aflau la scăldat, fără nici o ezitare, poliţistul s-a aruncat în apă şi a reuşit să-l salveze pe un minor de 16 ani, care era la un pas să se înece, fiind prins de un vârtej de apă. În prezent, tânărul este în afara oricărui pericol.
Poliţistul are 20 de ani şi este încadrat în poliţie din sursă externă din luna februarie 2017, desfășurându-și activitatea la Postul de Poliţie Transporturi Teiuş.
Din păcate, din cei 5 tineri care au fost luni, 31 iulie, la scăldat în zona podului de peste Mureş de la Vurpăr, doi şi-au pierdut viaţa.
Noi îl felicităm pe tânărul poliţist pentru altruismul şi curajul de care a dat dovadă !