Opriţi distrugerea peştilor din Mureş de către braconierii piscicoli

28 martie 2012 15:530 comments

Sunt un pescar din Alba Iulia care stă neputincios şi asistă la genocidul de pe râul Mureş care a luat amploare foarte mare în ultimii ani, mai concret mă refer la braconajul cu curent şi la pescuitul cu ancore (trilinguri).
Toţi pescarii din acest judeţ cunosc faptul că pe râul Mureş braconierii cu curentul fac un dezastru curentând peşti din toate zonele posibile şi imposibile, iar organele de control abilitate să acţioneze împotriva lor sunt inexistente sau poate neinteresate pur şi simplu prin faptul că apele sunt ale statului şi trebuie jefuite de aceşti braconieri fără scrupule.
Grupurile de braconieri cu curentul (branconieri, cum ar spune fostul ministru Igaş) au ajuns ca nişte bande mafiote bine organizate având în dotare maşini, bărci cu motor, sonare, aparate performante de curentat, reflectoare, telefoane mobile, staţii (pentru a putea comunica între cei din barcă şi cei de pe mal sau pentru a putea fi informaţi de oamenii lor care se află printre organele de control care ar trebui să-i prindă).
Am fost la pescuit nopţi la rând şi am rămas stupefiat cum braconierii cu curentul patrulează cu bărcile cu motor fără nici o reţinere, iar în momentul când am aprins o lanternă spre aceştia, au pus pe mine un reflector spunându-mi să plec acasă că oricum au curăţat zona şi mi-au râs în nas, dar un alt aspect care m-a şocat a fost acela când nişte ciobani care au oile pe lângă malurile Mureşului mi-au povestit cum că pe ei i-au ameninţat aceşti braconieri că le omoară oile dacă povestesc la cineva ce au văzut că fac ei.
Un alt aspect dureros este pescuitul în anotimpul rece, când se pescuieşte la scobar, unul dintre peştii care mai mănâncă în această perioadă, dar şi aici ne întâlnim cu un fenomen tip braconaj, adică pescuitul la triling (greblă-hâţă-japcă-coasă), lucru pe care nu l-am înţeles niciodată: ce fel de satisfacţie au aceşti aşa-zişi pescari care îşi bat joc de hobby-ul lor? Oare, domnilor pescari, nu este mai frumos să ai un dril care te face fericit când ai scos din apă un scobar frumos şi radiezi de bucurie, în loc să răneşti sau să sfârteci burţile peştilor care nu au nici o vină?
Am ajuns la concluzia că pescarii adevăraţi nu vreau sau nu au curajul de a-i alunga pe aceşti braconieri de pe malul apelor pentru a putea pescui normal şi sportiv, aşa că dacă nu luaţi măsuri, domnilor pescari sportivi, împotriva acestor trilingari cât de curând veţi prinde cormorani în loc de peşti, că şi aceştia au ajuns cu miile pe Mureş şi nimeni nu ia vreo măsură împotriva lor.
Ca să fiu mai concret şi vreţi argumente clare, domnilor, mergeţi la podul de pe Mureş (zona Vinţu de Jos-Vurpăr) şi pe Târnave (zona Crăciunel) şi închideţi această poveste.
Vă informez, dragi pescari sportivi (adevăraţi), că puteţi merge în judeţul Bihor să pescuiţi pe Criş, că acolo nu o să vedeţi ce este la noi, ba chiar culmea, pescarii râd între ei, pupă peştii prinşi şi le dau drumul înapoi în apă.
Un pescar albaiulian

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com