Papa Francisc asteptat la Blaj in 2018

2 octombrie 2017 10:381 comment

Prezent la Blaj, cardinalul Leonardo Sandri, a declarat că Papa Francisc doreşte să răspundă invitaţiei de a fi prezent în Mica Romă, în cadrul unei comunităţi de care răspunde personal (el îndeplinind funcţia de Prefect al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale din cadrul Bisericii Catolice). De altfel a fost întâmpinat de cardinalul Lucian Mureşan cu cuvintele: „Bine aţi venit acasă!”

Duminică, 1 octombrie, cardinalul Sandri a declarat în catedrala mitropolitană de la Blaj: „Din Mica Roma, gândurile noastre se îndreaptă spre Cetatea Eternă, Roma, Scaunul urmașului lui Petru, cel care m-a însărcinat să vă aduc salutul său, încurajarea și binecuvântarea sa. Sfântul Părinte cunoaște dorul vostru arzător, de a putea în curând să-l îmbrăţişați pe aceste meleaguri și speră să sosească ziua în care acest dor să se împlinească”.

Întrebat de puţinii jurnalişti prezenţi, cardinalul Sandri a precizat: „Nu există informații noi, există doar această dorinţă, această sete pe care Preafericitul Lucian, Arhiepiscopul Major, a exprimat-o. Nu vă pot da nici o altă informație, fiindcă nu o am. În momentul în care se va întâmpla această vizită, când va fi, va fi realizat un program adecvat, ținând cont de viața Bisericii și de realitatea Bisericii Catolice în România, atât romano-catolică, cât și greco-catolică”.

Cardinalul Sandri a vizitat şi Câmpia Libertății, posibil loc al celebrării de beatificare a episcopilor greco-catolici martiri, decedați în închisoare în timpul regimului comunist când Biserica Greco-Catolică a fost interzisă.

Duminică, 1 octombrie 2017, cardinalul Sandri – prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, a participat la Sfânta Liturghie oficiată din catedrala mitropolitană. Au fost prezenţi peste o sută de preoți, episcopii greco-catolici din România.

La slujba din catedrala mitropolitană „Sfânta Treime” din Blaj au asistat aproximativ 2.000 de persoane, mulţi venind de la Cluj, Braşov, Tg. Mureş, Alba Iulia, Sibiu.

Cu acest prilej Cardinalul Sandri i-a oferit Cardinalului Lucian Medalia de argint a Pontificatului Sfântului Papa Francisc.

După încheierea slujbei religioase, în prezenţa autorităţilor județene şi locale (Ion Dumitrel, Gheorghe Valentin Rotar, Alin Cucui) a fost sfințită piatra de temelie a unei capele destinată romilor din cartierul Barbu Lăutaru.

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com