PARASTAS IN APUSENI
Cunoscuta creatoare de moda Romanita Iovan anunta ca va face si anul acesta pe 20 ianuarie un parastas de comemorare a accidentului aviatic de acum sapte ani.„Suntem în plină pandemie, așa că și pomana în memoria lui Adrian trebuie să țină cont de reguli. Chiar dacă vom fi pe munte, în aer liber, cu toții vom merge cu mască, pentru a ne proteja pe cât de bine posibil. În anii trecuți, după slujbă, sătenii erau invitați la masă într-un loc închis, însă anul acesta nu vom mai proceda asa. Vom împărți pachetele sus pe munte, chiar la locul tragediei, după oficierea slujbei. Apoi, vom merge la izvorul din zonă, cel care poartă numele Adrian Iovan, iar cine va dori va putea desface să mănânce acolo, un mic picnic pe zăpadă. Tradiția spune că trebuie să împărțim haine la pomana de șapte ani, unui bărbat. Ne-am gândit că cel mai bine ar fi să dăm unei întregi familii, nu doar bărbatului, așa că vor primi haine și soția și copiii celui ales”, a declarat Romanița Iovan, pentru Impact.ro.