PE SCURT DE LA IPJ ALBA

15 ianuarie 2021 14:570 comments

Acţiune cu efective suplimentare, la Vinţu de Jos

 

Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos au aplicat 49 de sancţiuni contravenţionale şi au reținut două permise de conducere, în urma unei acţiuni desfăşurată pe raza localităţilor aflate în competenţă. Au fost identificate 6 persoane bănuite de furt.  

 

La data de 13 ianuarie 2021, polițiștii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos au organizat, pe raza localităţilor rurale aflate în competenţă, o acţiune cu efective suplimentare care a avut ca scop prevenirea şi combaterea infracțiunilor şi creşterea siguranţei rutiere.

 

Cu ocazia acestei acţiuni, poliţiştii au verificat 95 de autovehicule, au legitimat 73 de persoane și au constatat 49 de abateri de natură contravenţională, sancţionate cu amenzi în valoare de 4.260 lei.

 

De asemenea, polițiștii au reținut, în vederea suspendării, două permise de conducere.

 

Au fost identificați doi tineri de 19 și 33 de ani, din comuna Vințu de Jos, care sunt bănuiți de un furt.

 

În sarcina acestora s-a reținut faptul că, în cursul lunii februarie 2020, ar fi sustras, dintr-un autoturism, un flex și un portmoneu în care se aflau mai multe documente.

 

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii lor activități infracționale.

 

Tot ieri, 13 ianuarie, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au identificat 4 tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani, din comuna Șibot, care sunt bănuiți că în luna martie 2020 ar fi desprins de pe gabioanele de protecție a malului râului Cugir, plasă de sârmă, în valoare de 2.000 de lei, pe care ar fi sustras-o și ulterior ar fi vându-o la o persoană din Șibot.

 

Și în acest caz, cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale.

 

Au pus în pericol siguranța traficului rutier

 

La data de 13 ianuarie 2021, în jurul orei 14,30, polițiștii Postului de Poliție Hopârta, în timp ce acționau pe DC 112, Hopîrta – Silivaș, l-au depistat pe un bărbat de 62 de ani, din Alba Iulia, care conducea un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

 

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,33 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

La data de 13 ianuarie 2021, în jurul orei 12,30, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Vințu de Jos au intervenit la un accident rutier, soldat cu pagube materiale, care a avut loc pe strada Bucerzii din comuna Crăciunelu de Jos.

 

Un bărbat de 39 de ani, din comuna Bucerdea Grânoasă, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune laterală cu o autoutilitară condusă, din sens opus, de un bărbat de 40 de ani, din comuna Bucerdea Grânoasă.

 

În urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, pentru bărbatul de 39 de ani a rezultat o valoare de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

La data de 13 ianuarie 2020, în jurul orei 14,30, polițiștii din Teiuș l-au depistat pe un bărbat de 42 de ani, din Teiuș, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Primăverii din oraș, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

 

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Accident

 

La data de 13 ianuarie 2021, în jurul orei 15,00, un bărbat de 61 de ani, din comuna Ciugud, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihai Eminescu din Vințu de Jos, a acroșat-o pe o femeie de 44 de ani, din comuna Vințu de Jos, care era angajată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni.

 

 În urma accidentului, femeie a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportată la spital.

 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

           

Amplasarea radarelor în data de 15 ianuarie 2021

 

Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 7  Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori

Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu

Drumul Naţional 75 – Câmpeni   – Gârda – Arieşeni

Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa

Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir – strada Victoriei

Ocna Mureş – Războieni – Noşlac       

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com