PE SCURT DE LA IPJ ALBA
Alege viața!
Un număr de 11 conducători auto au rămas ieri fără permis pentru că nu au respectat regulile privind prioritatea vehiculelor sau a pietonilor. Ziua de azi este rezervată combaterii excesului de viteză.
În săptămâna 18 – 24 ianuarie, polițiștii rutieri din județul Alba, sprijiniți de polițiștii de ordine publică, desfășoară o acțiune de creștere a siguranței rutiere și acționează pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, respectiv indisciplina pietonală, neacordarea de prioritate, viteza excesivă sau neadaptată la condițiile de drum, depășirea neregulamentară dar și conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor.
Ieri, 19 ianuarie, activitățile au urmărit depistarea conducătorilor auto care au pus în pericol siguranța traficului rutier prin faptul că nu au acordat prioritate autovehiculelor sau pietonilor.
Astfel, 11 conducători auto au fost sancționați contravențional, cu amenzi cuprinse între 580 și 725 de lei și cu măsura complementară a suspendării permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile. Doi dintre aceștia nu au acordat prioritate pietonilor aflați în traversarea drumului pe trecerea de pietoni, iar 9 nu au respectat regulile privind prioritatea de trecere a vehiculelor.
Alte 3 permise de conducere au fost reținute pentru alte abateri de la normele legale privind circulația rutieră.
În anul 2020, neacordarea de prioritate vehiculelor a fost cauza de producere a 13 accidente grave de circulație în urma cărora 3 persoane și-au pierdut viața, 14 au fost rănite grav, iar două au fost rănite ușor.
În ceea ce privește neacordarea priorității pietonilor, în anul care a trecut au fost înregistrate 5 accidente grave care au avut această cauză, în urma cărora o persoană și-a pierdut viața, iar 4 au fost rănite grav.
Reamintim: Neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public, prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, precum și neacordarea priorității vehiculelor care au acest drept, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (4 sau 5 puncte amendă) și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Azi, 20 ianuarie, polițiștii vor acționa pentru combaterea excesului de viteză, iar aparatele radar vor fi folosite la capacitate maximă în zonele identificate cu risc de producere a accidentelor rutiere datorate vitezei excesive.
Accident rutier
La data de 19 ianuarie 2021, în jurul orei 13,10, polițiștii din Blaj au intervenit pe DN 14 B, între Blaj și Crăciunelul de Jos, unde a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești.
Un bărbat de 35 de ani, din Blaj, în timp ce conducea un autoturism, în direcția Blaj – Crăciunelul de Jos, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus, din sens opus, de un tânăr de 25 de ani, din Alba Iulia.
În urma accidentului, conducătorul celui de-al doilea autoturism a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate.
Amplasarea radarelor în data de 21 ianuarie 2021
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac