PE SCURT DE LA IPJ ALBA

19 februarie 2021 21:300 comments

Scutul pădurii

 

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au desfășurat o acțiune cu efective suplimentare, pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice. Au fost efectuate 41 de controale în teren, au fost constatate 14 infracțiuni şi a fost confiscată cantitatea de 129,83 de metri cubi de material lemnos.

 

La data de 17 februarie 2021, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a organizat, pe raza întregului judeţ, o acțiune cu efective suplimentare, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori precum şi a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos.

 

La acţiune, alături de poliţişti, au participat jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Alba, specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Județene Alba și a Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – Alba.

 

Astfel, au fost efectuate 41 de controale în teren, au fost verificate 159 de autovehicule, din care 36 de mijloace de transport material lemnos și au fost constatate 14 infracțiuni la regimul silvic.

 

Au fost confiscați 129,83 de metri cubi de material lemnos și au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale, din care 11 la Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și restul la alte acte normative.

 

Acțiunile de combatere a delictelor silvice vor continua.

 

Acțiune de creștere a  siguranței rutiere la Abrud

 

La data de 18 februarie 2021, între orele 10.00 – 14.00, poliţiştii compartimentului rutier din cadrul Poliţiei oraşului Abrud, împreună cu polițiștii din Bucium, au efectuat o acţiune pentru impunerea unui climat de disciplină în rândul participanților la trafic și depistarea celor care nu respectă regimul legal de viteză, pe D.N. 74 si pe DN 74A.

 

Astfel, în urma controalelor desfăşurate în cadrul celor 4 ore de acțiune, poliţiştii au aplicat 21 de sancţiuni contravenționale pentru încălcarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice, din care 19 pentru depăşirea limitei legale de viteză.

 

Complementar sancțiunilor, față de un conducător auto a fost luată măsura reținerii permisului de conducere.

 

Mandate executate

 

La data de 18 februarie 2021, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia l-au identificat și reținut pe un bărbat, de 40 de ani, din Alba Iulia, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Alba Iulia, la data de 17 februarie 2021.

 

Bărbatul a fost condamnat la un an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

 

Condamnatul a fost depus în Penitenciarul Aiud, pentru executarea pedepsei.

 

La data de 18 februarie 2021, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba l-au identificat și reținut pe un tânăr de 19 ani, din comuna Meteș, care este condamnat la executarea unei măsuri educative, privative de libertate de internare într-un centru educativ.

 

Tânărul a fost condamnat, de Judecătoria Alba Iulia, la un an de internare într-un centru educativ, pentru  tâlhărie, faptă săvârșită în perioada minoratului.

 

Acesta a fost depus în Centrul de Reeducare a Miorilor Buziaș, pentru executarea pedepsei.

 

 

Cercetat pentru braconaj piscicol

 

Un bărbat din Crăciunelu de Jos este cercetat penal pentru braconaj piscicol. A fost depistat de polițiști în timp ce folosea unelte interzise la pescuit.

 

La data de 18 februarie 2021, în jurul orei 16.00, polițiștii din Secției 5 Poliție Rurală Blaj l-au depistat pe un bărbat de 44 de ani, din comuna Crăciunelu de Jos, în timp ce pescuia, din albia râului Târnava, folosind unelte interzise la pescuit.

 

Față de bărbat, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj piscicol.

 

Infracțiuni rutiere

 

La data de 18 februarie 2021, în jurul orei 21.00, polițiștii din Blaj l-au depistat pe un bărbat de 31 de ani, din Blaj, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, pe strada Stejarului din municipiu și fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

 

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

 

Amplasarea radarelor în perioada 20 – 22.02.2021

 

Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 7  Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori

Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu

Drumul Naţional 75 – Câmpeni   – Gârda – Arieşeni

Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa

Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir – strada Victoriei

Ocna Mureş – Războieni – Noşlac                                                       

 

Tags:

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com